Termenul limită de depunere a cererilor de acordare a primei pe exploataţie specia bovine

27 iunie 2012

INFORMARE DE PRESĂ

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în conformitate cu prevederile OMADR 98/2012 pentru modificarea şi completarea anexei la OMADR nr.215/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate şi a termenilor de referinţă pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sector zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, termenul limită de depunere a cererilor de acordare a primei pe exploataţie specia bovine este data de 30 iunie 2012.
În conformitate cu prevederile art.22 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 şi ale Codului de Procedură Civilă: „în cazul în care data limită de depunere a cererilor sau oricăror alte documente este o zi de sărbătoare oficială, zi de sâmbătă sau duminică, respectiva dată limită se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.”
         Ţinând cont de aceste prevederi  termenul limită de depunere a cererilor pentru acordarea primei pe exploataţie specia bovine pentru anul 2012 este 2 iulie 2012 inclusiv.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

 

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 354

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 462

Astăzi reîncepe acțiunea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în piețele din Constanța

23 Apr 2024 367

Licitații Constanța Primăria Cerchezu modernizează patru străzi din comună cu 2,19 milioane de euro (DOCUMENT)

23 Apr 2024 345

CNSC a anulat procedura de atribuire a contractului de servicii de reparații și întreținere a autovehiculelor de la Canalel Navigabile SA

23 Apr 2024 312

Una dintre firmele familiei Horga-Cârlig a contestat licitația de modernizare a iluminatului public, organizată de Primăria Greci din județul Tulcea!

21 Apr 2024 465

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 480

Licitație la Garda de Coastă în valoare de peste 4 milioane de lei! (DOCUMENT)

21 Apr 2024 359

Raportul informării și consultării publicului Pro și contra edificării unei clinici medicale în municipiul Constanța, investiția Cardiozone Med! (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 864

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 367

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 584

Licitații Constanța Arlechin Total Distribution SRL din București furnizează echipamente IT pentru școlile din comuna Nicolae Bălcescu (DOCUMENT)

18 Apr 2024 470

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 888

Licitații Constanța Comuna Dobromir investește peste 60.000 de euro, bani europeni, în dotări școlare (DOCUMENT)

17 Apr 2024 396

Licitații Constanța Primăria Ghindărești modernizează drumurile din comună cu 1,24 de milioane de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 417