Articole retinute la Biroul Vamal Constanta Sud

Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut articole susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 14.000.000 Lei (3.330.000 Euro).

Acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la biroul vamal Constanţa Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China cu destinaţie finală Ukraina.

În urma controlului vamal au fost descoperite 748.320 perechi şosete  purtând semnele figurative ale firmelor ADIDAS, HUGO BOSS, LACOSTE, REEBOK şi NIKE, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor respective.

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 14.019.300 Lei (3.330.000 Euro).

Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au foste reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Serviciul Mass-Media şi Informare Publică al A.N.V.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Under-18 a câștigat și Supercupa Ligii de tineret. Revanșă în fața Universității Cluj! (GALERIE FOTO)

03 Jun 2024 417

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor. Al 15-lea trofeu din palmares!

02 Jun 2024 661

Echipa Under-16 de la Farul Constanța a câștigat Cupa Elitelor. Ianis Podoleanu, jucătorul finalei (GALERIE FOTO)

30 May 2024 725

LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța tenis de masă Bianca Mei-Roșu, aur la Campionatul Național Școlar (GALERIE FOTO)

29 May 2024 603

ISU IașiFinala județeană a Concursurilor Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă

27 May 2024 329

Fotbal Victoria Cumpăna, 7-0 cu Dunărea Măcin, în campionatul Under-19 (GALERIE FOTO)

27 May 2024 586

Farul Constanța Under-18 a câștigat Liga de Tineret și va reprezenta România în Youth League (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 May 2024 1094

UPDATE. Constanța Gimnasta Andreea Preda, în două finale la Cupa Mondială. Pe ce loc s-a clasat la paralele

25 May 2024 1120

Handbal. Un sezon extraordinar! George Buricea - „Sunt fericit de cât de frumos a crescut CSM Constanța“

20 May 2024 822

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Volei pe Plajă (FOTO)

20 May 2024 448

Handbal CSM Constanța, medalie de argint în Cupa României. „Și-a respectat blazonul și a dat totul pe teren“ (GALERIE FOTO)

19 May 2024 686

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 747

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 762

Farul Constanța Under-18 a pierdut finala Cupei de Tineret, dar vrea să-și ia revanșa în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO)

16 May 2024 771

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de campioană națională universitară la volei feminin (GALERIE FOTO)

13 May 2024 514