Precizari referitoare la declaratiile publice de la postul de televiziune Antena 3 din 30 ianuarie

Precizare

Referitor la declaraţiile domnului Adrian Năstase din 30 ianuarie 2010 de la postul de televiziune Antena 3, potrivit cărora Consiliul Superior al Magistraturii ar fi decis ca procurorii Mihaela Moraru şi Cătălin Vartic să fie anchetaţi disciplinar, Consiliul Superior al Magistraturii face următoarele precizări în vederea unei corecte informări a opiniei publice:

Domnul Adrian Năstase a adresat Consiliului Superior al Magistraturii un memoriu, înregistrat la Inspecţia Judiciară sub nr. 2408/IJ/805/SIP/2009, prin care şi-a manifestat nemulţumirea în legătură cu modul în care se efectuează împotriva sa urmărirea penală în dosarul nr. 68/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Verificând aspectele semnalate, Inspecţia Judiciară a stabilit că nu     s-au constatat nerespectări ale normelor de procedură sau de exercitare a funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă şi nu s-au prefigurat elemente care să conducă la concluzia existenţei indiciilor săvârşirii unor abateri disciplinare în sarcina procurorilor menţionaţi în memoriu.

În aceste condiţii, potrivit procedurii legale, s-a conchis că nu se justifică sesizarea Comisiei de disciplină pentru procurori, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Răspunsul a fost transmis recomandat petentului, la sfârşitul anului trecut, însă, faţă de împrejurarea că acesta nu şi-a ridicat corespondenţa, s-a procedat la recomunicarea acestuia .

BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ŞI RELAŢII CU MASS MEDIA

Comunicatul a fost publicat pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii ( www.csm1909.ro ), la rubrica „Relaţii cu mass media - Comunicate de presă”.

Biroul de Informare Publica si Relatii cu Mass Media


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Primăria Corbu angajează. Ești interesat?

18 May 2024 180

Post vacant la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa

18 May 2024 373

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează șofer! Cine poate participa la concurs

18 May 2024 344

Autorizație de construire pentru o investiție la adăpostul pentru câinii fără stăpân din Constanța

17 May 2024 320

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează asistent medical generalist. Iată ce trebuie să faci

17 May 2024 344

Angajări Constanța Post vacant la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia. Nu se solicită vechime!

17 May 2024 452

Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Tortoman, județul Constanța, angajează. Detalii

15 May 2024 564

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

14 May 2024 390

IJJ Constanța Vino și tu în echipa Jandarmeriei! Sunt ultimele zile de înscrieri

11 May 2024 729

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1526

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 1538

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 1075

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 919

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 662

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1277