Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

foto: Agerpres.ro.Candidatul PSD-PNL pentru Primăria Generală a municipiului Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, a exclus luni o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar, după cum informează Agerpres.ro

"Dacă stăm să o luăm aşa, orice lucru care apare într-un moment are caracter temporar. Din punctul meu de vedere, m-am înscris într-o luptă pentru o idee şi mergem înainte", le-a spus Cătălin Cîrstoiu jurnaliştilor.


Şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu (PSD), a negat zvonurile privind retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu din partea PSD - PNL pentru fotoliul de edil general al Capitalei, precizând că luni dimineaţa a avut loc o şedinţă de campanie, urmată de o întrevedere cu specialişti în transporturi, iar acest subiect nu a fost abordat.

Sorin Grindeanu a punctat, luni, într-o conferinţă de presă, că nici nu s-a deschis perioada în care se pot depune candidaturile.

"A spus corect Marcel Ciolacu, până la depunerea candidaturii şi domnul Piedone e momentan, că nu-i depusă candidatura, din câte ştiu eu. Nici nu s-a deschis perioada în care se poate depune candidatura. De dimineaţă am avut o şedinţă de campanie, aşa cum bine ştiţi, urmată de o întâlnire cu specialişti pe transporturi. N-am discutat aşa ceva. Eu am venit aseară de la Timişoara. N-am auzit asemenea zvonuri. Vă spun, azi dimineaţă au fost colegi din conducerea PSD şi PNL aici. Am discutat despre campanie. De la ora 10.00 am avut discuţie cu specialişti, ONG-uri de pe transporturi", a afirmat Sorin Grindeanu.


Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, şi-a manifestat, pe 12 aprilie, susţinerea faţă de candidatul alianţei PSD- PNL pentru Primăria Generală a municipiului Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, afirmând că este un "medic de excepţie" şi managerul care a atras cele mai multe fonduri europene la un spital.

Agerpres.ro

Citește și: 

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria CapitaleiPrincipala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 331

Biroul Electoral Central Candidaturile propuse de partidele politice pentru alegerile europarlamentare, definitive! Vezi lista

29 Apr 2024 447

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 451

Anunț important de la Curtea de Apel Constanța! Sunt vizate alegerile locale

28 Apr 2024 388

Judecătoria Constanța anunță programul pentru depunerea propunerilor de candidaturi și a contestațiilor

28 Apr 2024 355

Alegeri Locale Constanța 2024 Candidatul independent, Felicia Ovanesian, susținut de un fost primar al municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 1060

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1223

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 498

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 889

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 477

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 710

Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

15 Apr 2024 682

Alegeri electorale 2024 - Tribunalul Constanta UPDATE. Azi are loc ședința de desemnare, prin tragere la sorti, a președinților Birourilor Electorale de Circumscripție și locțiitorilor acestora

15 Apr 2024 1802

15 partide și 7 candidați independenți au depus candidaturi pentru alegerile europarlamentare

13 Apr 2024 603

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, Nicoleta Vrabie, a intrat în PNL. Candidează pentru un nou mandat (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 704