Millennium Bank raportează cele mai bune rezultate de la lansare, datorită consolidării venitului operaţional şi reducerii costurilor

Bucureşti, 4 februarie 2014. Rezultatele financiare ale Millennium Bank România la finalul anului 2013 arată o îmbunătăţire semnificativă a venitului net, datorită creşterii puternice a venitului operaţional şi controlului bun asupra costurilor. Venitul operaţional a crescut cu 14%, la 122,2 milioane de lei (27,7 milioane de euro), alimentat de o creştere cu 21% a venitului net din dobânzi şi cu 11% a comisioanelor. Costurile operaţionale au scăzut cu 17%, până la 126,6 milioane de lei (28,7 milioane de euro), datorită implementării cu succes a măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei în contextul menţinerii numărului de sucursale. Venitul net s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de anul trecut, de la –106,1 milioane de lei (-24,1 milioane de euro) în 2012, la -26 de milioane de lei (-5,9 milioane de euro).

„Rezultatele financiare de la finalul lui 2013 sunt cele mai bune raportate de Millennium Bank de la lansarea sa în România. În al doilea semestru din 2013, pentru prima dată, am avut venit operaţional net pozitiv. Aceste rezultate se bazează pe creşterea solidă a volumelor de business şi pe un model eficient de control al costurilor”, a declarat Jose Reino da Costa, Directorul General al Millennium Bank România. „Pe o piaţă în care creditarea a scăzut cu 3% în 2013 şi în care economisirea a crescut cu 9%, Millennium Bank a reuşit să aibă creşteri de două cifre atât pentru portfoliul de credite, cât şi pentru cel de depozite, iar toate acestea în condiţiile menţinerii unei politici de risc conservatoare. În acest context, obiectivul de a trece pe profit în 2014 este mai aproape decât oricând”, a adăugat Jose Reino da Costa.

Volumul de credite brute acordate clienţilor a ajuns la 2.182 de milioane de lei (488 de milioane de euro), cu 13% mai mare faţă de anul anterior, în timp ce fondurile atrase de la clienţi au crescut cu 18%, până la 1.632 de milioane de lei (365 de milioane de euro).
La finalul lui 2013, Millennium Bank avea în total peste 75.000 de clienţi, 65 de sucursale şi 562 de angajaţi. Insituţia financiară menţine un nivel confortabil de capitalizare, înregistrând o rată de solvabilitate de 13,5% la 31 decembrie 2013.
 
 Datele sunt obţinute prin metode recunoscute de Standardele de Raportare Financiară Internaţionale.
Date IFRS la 31 decembrie 2013, paritatea folosită: 4,4710 lei/euro pentru bilanţ şi 4,41133750 lei/euro pentru contul de profit şi pierderi.
 
Millennium Bank face parte din cel mai important grup financiar privat din Portugalia, Millennium bcp, şi şi-a început activitatea pe piaţa românească pe data de 11 octombrie 2007, prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară. Banca se adresează atât populaţiei, cât şi companiilor, printr-o gamă largă de produse.

Millennium bcp este cea mai mare bancă privată din Portugalia şi are o poziţie dominantă pe piaţa financiară din Portugalia – atât în ceea ce priveşte cota de piaţă, cât şi reţeaua de distribuţie. Este şi o instituţie de referinţă în Europa şi Africa, prin operaţiunile sale din Polonia, Mozambic, Angola, România şi Elveţia. Toate operaţiunile se desfăşoară sub brandul Millennium.
Fondat în 1985, grupul Millennium bcp a înregistrat, în decembrie 2013, active totale în valoare de 82 de miliarde de euro. Grupul este inclus în importanţi indici bursieri naţionali şi internaţionali, în special Euronext PSI Servicii Financiare, PSI-20, DJ Eurostoxx, Bebanks şi Euronext 100 - tranzacţionaţi pe bursele din Lisabona, Paris, Bruxelles şi Amsterdam.

Millennium bcp are o reţea de peste 1.500 de unităţi şi aproximativ 19.000 de angajaţi.

Grupul oferă o gamă largă de produse şi servicii, printre care produse de economisire, de investiţii, împrumuturi ipotecare, credite de consum, banking comercial, leasing, factoring, asigurări, banking de investiţii, private banking şi managementul activelor, punând la dispoziţia clienţilor săi servicii specializate pe fiecare segment în parte. O atenţie specială este acordată serviciului Internet Banking, apreciat în Europa pentru calitatea şi inovaţia sa.
Millennium bcp pune accentul pe crearea de valoare pe pieţele alese pe baza unui profil de risc controlat şi a potenţialului mare de creştere, pentru a susţine excelenţa şi inovaţia în oferirea de produse financiare, recunoscute la nivel internaţional.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Săptămână africană în România! Temperatura resimțită va fi de 42 de grade Celsius

18 Jun 2024 220

#ConstantaEsteBine Valul 7 de energie – partea întâi – ziua 4.10 iunie 2024. Luna este în creștere, la fel și retențiile de toate felurile din corp

10 Jun 2024 523

Anunț important al AJPIS Constanța! Vizate, alocațiile și indemnizațiile de creștere a copiilor

07 Jun 2024 549

Dezastru lăsat în urmă la Constanța de „vânătorii“ de ambalaje returnabile, marcate cu sigla “Ambalaj cu garanție” (GALERIE FOTO)

05 Jun 2024 542

Fenomenul căutătorilor prin gunoaie devine o problemă majoră la Constanța (FOTO)

03 Jun 2024 1163

RAJA Constanța În satul Furnica din comuna Dumbrăveni se va furniza apă după un program prestabilit

28 May 2024 542

Fenomenul ”căutătorilor prin gunoaie" ia amploare la Constanța! Dezastru lăsat în urmă de cei care caută ambalaje cu garanție (FOTO)

24 May 2024 412

Creștere alarmantă a fenomenului „căutătorilor prin gunoaie”, la Constanța (FOTO)

23 May 2024 676

Creștere alarmantă la Constanța a fenomenului "căutătorilor prin gunoaie"! Dezastru lăsat în urmă de cei care caută ambalaje cu garanție (FOTO)

21 May 2024 769

Vandalizarea gunoaielor, fenomen ce ia amploare în Constanța (FOTO)

19 May 2024 731

Atenție la vandalizarea containerelor în Constanța! (FOTO)

17 May 2024 472

BNR semnalează o creștere semnificativă a economiei în 2024

13 May 2024 556

Vremea la Constanța astăzi 13 mai 2024! Previziunile meteorologilor pentru prima zi din săptămână (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 1041

INS România Turismul, în luna martie 2024 - Vezi situația în stațiunile de pe Litoral și Delta Dunării (DOCUMENT)

08 May 2024 653

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 576