Profitul operaţional al Băncii Comerciale Carpatica la 31.12.2010, cu 326% mai mare faţă de 31.12.2009

Sibiu, 29 aprilie 2011 - BCC a reuşit în anul 2010 să realizeze un profit operaţional semnificativ mai mare decât cel realizat la finele anului 2009. Acest rezultat s-a datorat, în mare parte, creşterii veniturilor operaţionale. Costul ridicat al riscului de credit şi-a pus însă amprenta asupra rezultatelor financiare totale. Deşi a fost un an greu din punct de vedere economic, banca a reuşit să-şi reorganizeze reţeaua teritorială, să externalizeze o parte din activitatile nebancare (paza, curatenie, transport valori etc) şi, cel mai important, să lanseze produse care să vină în întâmpinarea clienţilor, adaptate vremurilor de criză.

„2010 a fost un an plin de provocari. In primele luni din an, Carpatica a parcurs un amplu proces de reorganizare care a vizat, in principal, structura organizatorica a bancii, cu accent deosebit pe consolidarea activitatii de vanzare. In acest sens, au fost recrutati oameni noi, cu abilitati de vanzare, au fost definite liniile de business Retail, IMM si Corporate, a fost eficientizata reteaua teritoriala si nu in ultimul rand au fost centralizate procese. De asemenea, am adaptat si portofoliul de produse si servicii prin retragerea de pe piata a produselor neperformante si lansarea unor produse pe care piata le consuma, adaptate cerintelor clientilor. Am incheiat 2010 cu un profit operational solid, insa responsabilitatea de a proviziona creditele neperformante ne-a tinut pe pierdere. In conditiile actuale de piata si in contextul unui mediu economic instabil, estimam o crestere care va fi prudenta pe fondul unui an de tranzitie in care prognozele raman rezervate, cu toate ca mizam pe un scenariu de ameliorare a economiei", afirmă Nicolae Surdu, directorul general al Băncii Comerciale Carpatica.

Profitul operaţional a avansat cu 326%, de la 17.585 mii lei (31.12.2009) la 57.358 mii lei la 31.12.2010, principalele influenţe fiind date de veniturile nete din dobânzi, din comisioane şi din operaţiuni financiare.

Totalul activelor bilanţiere la 31.12.2010, comparativ cu anul precedent, a scăzut cu 18,5%.

Capitalurile proprii însumează 237 milioane lei, în scădere cu 15% faţă de anul 2009, ca urmare a înregistrării, în principal, a pierderii din activitatea exerciţiului financiar 2010.

Pe parcursul anului 2010 au avut loc două majorări de capital social, prin aport în numerar, cu suma de 86,5 milioane lei. Motivul majorării a constat în capitalizarea Băncii pentru a asigura o rezistenţă mai mare la şocurile macroeconomice şi sistemice şi a susţine liniile de afaceri.

La finalul anului 2010, capitalul social al Băncii se situa la nivelul de 315 milioane lei.

Creanţele asupra clientelei în valoare de 957 milioane lei reprezintă 33% din totalul operaţiunilor bancare reflectate în bilanţ.

Activitatea de creditare derulată de Banca s-a aflat pe un trend descrescător, ca urmare a impactului crizei economice şi financiare, cu influenţe nefavorabile asupra activităţii agenţilor economici. De asemenea, măsurile guvernamentale luate în 2010 au dus la o scădere a veniturilor unei părţi importante a populaţiei active. Cota de piaţă a Băncii în funcţie de creditele acordate a scăzut la sfârşitul anului 2010 la 0,56%, faţă de 0,73% la finele anului 2009.

Casa şi disponibilităţile la bănci centrale au înregistrat o scădere cu 39% faţă de 31.12.2009, reprezentând 17% din totalul bilanţier.

Datoriile privind clientela deţin 82% din totalul pasivului bilanţier şi au înregistrat o creştere faţă de anul precedent cu 6%.

Datoriile faţă de instituţiile de credit deţin 8% din totalul pasivului bilanţier şi reprezintă depozite ale băncilor, sume datorate din operaţiuni cu cecuri şi carduri, împrumuturi financiare de la bănci şi titluri date în pensiune livrată.

Indicatorul de lichiditate a avut valoarea de 1,89, peste limita minima de 1 impusa de BNR.

Solvabilitatea a inregistrat o valoare foarte buna de 12,4, limita minima stabilita de BNR fiind de 10.

Banca deţinea, la 31.12.2010, o reţea formată din 171 sucursale şi agenţii, 232 de ATM-uri şi 33 ASV-uri.

BCC s-a axat în 2010 pe reorganizarea reţelei de unităţi bancare, cu accent pe întărirea forţei de vânzare, apoi pe externalizarea serviciilor de pază, curăţenie şi transport valori şi, extern, pe dezvoltarea ofertei de produse şi servicii adaptate cerinţelor pieţei, în actualul context economic. Astfel, au fost lansate produsele OneSmart (credit de refinanţare cu ipotecă fără comisioane, care a beneficiat şi de o promoţie în perioada nov-dec 2010), pachetele CONTe, CONTe+ şi TOP, care oferă clienţilor costuri reduse.

Obiectivele pentru anul 2011 rămân în continuare creşterea profitabilităţii reţelei BCC, consolidarea imaginiii băncii atât intern, cât şi extern, şi creşterea calităţii serviciilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 435

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2653

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 455

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1586

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2915

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 827

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 682

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 646

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1549

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 709

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 866

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 658

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1425

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 654

Sondaj de opinie Ce obiective personale îți propui să atingi în noul an?

31 Dec 2023 1010