Contract încredințat în Ajunul Crăciunului Cine va face curățenie pe banii municipalității

Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou înfiinţate.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.


Anunțul privind atribuirea unui contract ce viza prestarea de servicii deîntreținere și curățenie la sediile Primăriei Constanța, cluburile și pavilioanele pentru persoane vârstnice și nevoiașe, precum și în parcări supraetajate a atras atenția mai multor agenți economici. Cinci firme și-au depus ofertele însă , potrivit informațiilor de pe licitatiapublica.ro, doar patru au fost admise.
Valoarea estimate a contractului respective a fost de 2.925.374,04 lei fără TVA, sumă acoperită de la bugetul local și care reprezenta răsplata pentru serviciile prestate. Conform specificațiilor din Caietul de sarcini, ”Serviciul de întretinere si curățenie se referă la curățarea și dezinfecția suprafetelor. Spațiile ce urmează a fi curățate au în compunere curți, birouri, holuri, casa scărilor și grupurile sanitare din sediile în care își desfășoara activitatea funcționarii Primăriei municipiului Constanța, din cluburile și pavilioanele destinate activităților de recreere a persoanelor vârstnice și nevoiașe, precum și din parcările supraetajate”.

Cine a fost interesat și cine a câștigat 

Cinci competitori și-au dorit cu ardoare să obțină contractual scos la mezat de Primăria Constanța. Aceștia au fost: SC SITFINCONT S.R.L. din Botoșani, S.C. TERRA CLEAN SERVICE S.R.L. și S.C. CIP AVANTAJ S.R.L. din Tulcea, S.C. AS GENERAL CLEANING S.R.L. din București și cunoscuta abonată la contractele Primăriei Constanța și ale Consiliului Județean Constanța, S.C. HERARCONI S.R.L. din Constanța.

Citește si:

Herarconi SRL are „lipici“ la contracte cu municipalitatea
Cine va imprima şi multiplica documentele Primăriei Constanţa?

 
Spre surprinderea multora, într-un final, contractul la care facem referire a fost adjudecat, pentru suma de 2.418.207,84 lei fără TVA, de SC CIP AVANTAJ SRL cu sediul social în municipiul Tulcea, pentru o perioadă de 36 de luni de la data atribuirii.

Conform datelor de la Registrul Comerțului, firma tulceană a fost înființată în anul 2006, este deținută de unicul actionar și administrator, deopotrivă, Ciprian Grigore Pericleanu și se axează pe ”activități generale de curățenie a clădirilor”.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Adi

26 Dec, 2015 07:45

Firma din Tulcea e condusa de Ciprian Pericleanu, un fost consilier tulcean gasit incompatibil de ANI, pt ca firma lui a castigat contracte cu primaria Tulcea. El e de fapt artist instrumentist, a fost angajat director comercial doar la firma lui ma.sa si a lui ta.su, adica aceasta firma care acum castiga licitatii la Constanta. E pnl.ist baiatu. A vizitat aproape un sfert din tarile globului de cand castiga licitatii.

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 434

Primăria Constanța a pierdut un proces cu Garda de Mediu! Despre ce este vorba?

03 May 2024 336

Primăria Constanța și Administrația Porturilor „duc“ Portul Tomis la Curtea Supremă, în procesul cu Tomis Marina Management!

03 May 2024 361

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 473

Certificat de urbanism pentru Bimmer Workshop SRL, care edifică un showroom la Constanța

03 May 2024 364

Rezultatul licitației publicat în MO Primăria Constanța a vândut un teren din zona Campus (DOCUMENT)

03 May 2024 633

Primăria Murfatlar, din județul Constanța, a bătut palma cu Riva Systems SRL, din Iași! Este vizat iluminatul public

03 May 2024 565

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 364

Cumpărări directe Constanța Drumuri Județene Constanța SA repară DC 69, din comuna Ciobanu, cu 180.000 de euro (DOCUMENT)

03 May 2024 293

Tribunalul i-a admis apelul Eugen Voineagu poate candida la Primăria Constanța

03 May 2024 376

Contestația Emanuelei Dana Gavrilă pentru candidatura la Primăria Constanța, respinsă de magistrați

03 May 2024 289

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența vinde mai multe apartamente

02 May 2024 506

Cumpărări directe Constanța Primăria Medgidia, licitație deschisă pentru servicii de asistență și dezvoltare programe software (DOCUMENT)

02 May 2024 920

Primăria Comana, județul Constanța pune la dispoziție aproximativ 40.000 de euro pentru dotarea unităților de învățământ cu mobilier școlar (DOCUMENTE)

02 May 2024 379

Primăria Independența, județul Constanța, a cumpărat servicii pentru proiectarea locurilor de joacă. Care este valoarea contractului (DOCUMENTE)

02 May 2024 437