Două contracte, atribuite prin negociere directă de Autoritatea Navală Română. Despre ce este vorba (documente)

Autoritatea Navală Română a atribuit, recent, prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunț, două contracte.
 
Contractul de furnizare gaze naturale a fost semnat cu Enel Energie SA, valoarea acestuia fiind de 242.686,4 lei. Achiziția presupune furnizarea de gaze naturale pentru alimentarea a 8 locuri de consum aflate în exploatarea autorității contractante, respectiv Autoritatea Navală Română.
 
Al doilea contract presupune furnizarea energiei electrice pentru alimentarea a 38 de locuri de consum aflate în exploatarea autorității contractante, respectiv Autoritatea Navală Română, în calitate de consumator eligibil. Valoarea contractului atribuit este de 479.613,52 lei, acesta fiind adjudecat de Tinmar Energy SA.

Despre Enel Energie SA

Potrivit datelor disponibile la Registrul Comerţului, compania a fost înființată în anul 2007 și are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 140.000.000 lei, integral vărsat, este compus din 14.000.000 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 10 lei. Compania este controlată de
Enel S.P.A., cu sediul în Italia, Roma, cu 51,003% din capitalul social, SC Fondul Proprietatea SA, cu sediul în Bucureşti, cu 12% din capitalul social, și Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA, cu sediul în Bucureşti, cu 36,997% din capitalul social.
 
Persoane împuternicite ale companiei, care se ocupă de comercializarea energiei electrice, sunt: Moncea Oana-Mihaela - director financiar, Michele Abbate - director general, președinte consiliu de administrație, Lăzăroiu Andreea Cristina - director,
Arghir Ioana - membru în CA, Oprea Elena Alina - membru în CA, Meteș Călin Adrian - membru în CA, Turchiarelli Giuseppe - membru în CA, Chiriac Marius Adrian - director, Giorgio Mengali - membru în CA, Burcea Alexandra - membru în CA.
 
În anul fiscal 2015, compania cu 185 de salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 1.798.266.757 de lei și un profit de 45.618.066 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, Enel Energie SA a avut 204 salariaţi, o cifră de afaceri de 1.731.655.081 de lei și un profit de 49.217.269 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 220 de salariaţi, cifră de afaceri de 2.008.643.340 de lei și o pierdere de 89.420.932 de lei.

Despre SC Tinmar Energy SA

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, societatea înfiinţată în anul 2015 are sediul social în Bucureşti. Societatea are un capital social subscris de 43.393.775 de lei, integral vărsat. Acţionari persoane juridice în cadrul firmei sunt JO Holding AG, cu 63,283789% din capitalul social, Victory Executive SRL, cu sediul social în Bucureşti, cu 20,86025% din capitalul social, şi Mar-Tin Consulting &Management SRL, cu sediul social în Bucureşti, cu 15,855961% din capitalul social. Persoane împuternicite în cadrul societăţii sunt George Alexandru Oancea - director general şi Mar-Tin Consulting &Management SRL - administrator, reprezentată prin Augustin Constantin Oancea. Domeniul de activitate principal al firmei este comercializarea energiei electrice. Conform Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 2.336.441.065 de lei, un profit de 14.542.759 de lei şi 70 de salariaţi.

În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţurile de atribuire a celor două contracte.

Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța UMC, achiziție de energie electrică de la Tinmar Energy SA (DOCUMENT)

09 Apr 2024 389

O unitate militară din Tulcea primește energie electrică și gaze naturale de la două firme din București. Suma cheltuită ajunge la aproape 430.000 de lei (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 676

Milionarul Augustin Oancea va furniza energie electrică pentru Spitalul Militar Constanța! (DOCUMENT)

04 Jan 2024 1597

Contract de 4,5 milioane de euro câștigat de Tinmar Energy Firma din București va furniza energie electrică către CN APM Constanța (DOCUMENT)

30 Dec 2023 820

Licitații Constanța Tinmar Energy îi furnizează SPIT energie electrică de joasă tensiune (DOCUMENT)

24 Oct 2023 735

Licitații Constanța Tinmar Energy SA va furniza energie electrică pentru Centrul de Scafandri (DOCUMENT)

18 Oct 2023 793

Licitații Constanța Autoritatea Navală Română, contract cu o firmă din București pentru furnizarea de energie electrică (DOCUMENT)

12 Oct 2023 841

Licitații Constanța Spitalul Municipal Medgidia achiziționează energie electrică de la firma Tinmar Energy (DOCUMENT)

15 Sep 2023 1271

Tinmar Energy a bătut palma cu CT BUS SA. Contractul depășește 6 milioane de lei (DOCUMENT)

07 Jun 2023 2250

Universitatea Maritimă Constanța a încheiat un contract cu o firmă administrată de Augustin-Constantin Oancea (DOCUMENT)

05 Jun 2023 1640

Negociere fără publicare prealabilă Aeroportul Mihail Kogălniceanu cumpără energie electrică de la Tinmar Energy SA (DOCUMENT)

09 May 2023 1403

Cine îi furnizează energie electrică Universității Maritime din Constanța (DOCUMENT)

03 Apr 2023 1252

Tinmar Energy SA, firma deținută de milionarul Augustin Oancea, a deschis punct de lucru în Mamaia, la un cunoscut bufet

30 Sep 2022 5856

Ce societate furnizează energie electrică pentru Direcţia Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu“ Constanța (DOCUMENTE)

02 Jul 2022 1153

Administrația Porturilor Maritime face investiții masive! Cui i-au fost atribuite contractele și care este valoarea acestora (DOCUMENTE)

04 Dec 2021 3555