Licitații Tulcea Konstant Group SRL se va ocupa de lucrările la dispensarul din Zebil, comuna Sarichioi (DOCUMENT)

  • Konstant Group SRL este deținută de Constantin Haralambie și Irina Haralambie.
Konstant Group SRL din Sarichioi a semnat recent cu Primăria Comunei Sarichioi contractul vizând lucrările de eficientizare energetică la dispensarul din satul Zebil, comuna Sarichioi.
 
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, fiind depusă o singură ofertă admisibilă pentru acest contract.
 
Valoarea totală a contractului se ridică la 952.071,82 de lei fără TVA, adică peste 190.000 de euro, la cursul actual, inițial achiziția fiind estimată la 952.123,66 de lei fără TVA.
 
Nu este posibilă subcontractarea, se precizează în datele oficiale.
 
Titlul contractului este „Execuție lucrări în cadrul proiectului «Eficientizare energetică dispensar din sat Zebil, comuna Sarichioi, județul Tulcea»“.
 
În descrierea achiziției se arată că „obiectul acestui Contract de finanțare îl reprezintă acordarea finanțării de către MDLPA, pentru implementarea Proiectului nr. C1O-I3-1633, intitulat: « Eficientizare energetica dispensar din sat Zebil, comuna Sarichioi, judetul Tulcea» care vizează reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate din Comuna Sarichioi, Județul Tulcea“.
 
Despre Konstant Group SRL
 
Luna aceasta, Konstant Group SRL și-a adjudecat alături de alte societăți, contractul vizând lucrările la sistemul de apă din comuna Horia, județul Tulcea.
 

 Potrivit termene.ro, Konstant Group SRL a fost înființată în anul 2006, are sediul social în Sarichioi, județul Tulcea și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Asociați figurează Constantin Haralambie și Irina Haralambie, ambii fiind și administratorii firmei, iar numele lui Constantin Haralambie figurează și în Avial Novacons SRL Tulcea.

 
În 2022, Konstant Group a declarat opt angajați, profit peste 180.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 1,43 de milioane de lei.
 
Potrivit termene.ro, Konstant Group SRL figurează cu 24 de achiziții directe (Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Tulcea, Comuna Horia printre autoritățile contractante) și șapte contracte publice (Comuna Horia, Asociația Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, Comuna Izvoarele printre autoritățile contractante).
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Licitații Tulcea
Condor SRL, firma președintelui CJ Tulcea, Horia Teodorescu, contract împreună cu alte firme pentru sistemul de apă din comuna Horia (DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Condor SRL, firma președintelui CJ Tulcea, Horia Teodorescu, contract împreună cu alte firme pentru sistemul de apă din comuna Horia (DOCUMENT)

08 Jul 2023 1978

Cine a câștigat contractul pentru proiectare și execuție pod în localitatea Horia din județul Tulcea? (DOCUMENTE)

19 Nov 2022 1643