Licitații Tulcea P.G.H. Construct-Com SRL, contract de peste un milion de euro cu Protecția Copilului Tulcea (DOCUMENT)

  • P.G.H. Construct-Com SRL și-a adjudecat contractuld e la Protecția Copilului Tulcea.
  • În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
P.G.H. Construct-Com SRL din Babadag și-a adjudecat de la Protecția Copilului Tulcea contractul vizând lucrările pentru crearea centrului de zi de la Jurilovca, de peste un milion de euro.
 
Informațiile au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează faptul că valoarea contractului este de 5.441.867,5 lei fără TVA, adică peste 1,09 milioane de euro, la cursul actual, față de estimarea inițială de 5.444.091,25 de lei fără TVA.
 
Atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, în cadrul căreia a fost depusă o singură ofertă admisibilă.
 
Titlul contractului pus la bătaie de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea este „Contract de achiziţie publică de lucrări privind realizarea obiectivului de investiții «Servicii sociale integrate prin dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități și crearea centrului de zi Jurilovca cu 4 locuințe protejate»“.
 
Lucrările se vor desfășura în două locuri, respectiv Centru de zi Sălcioara și Locuințe protejate Jurilovca.
 
Se precizează în datele oficiale că lucrarea poate fi subcontractată în ce privește lucrările de instalații curenți slabi, către Pic-Soft SRL, iar cele de instalații electrice curenți tari către Tevag Instal SRL.
 
Despre P.G.H. Construct-Com SRL
 
În noiembrie 2020, compania PGH Construct-COM SRL din Babadag a semnat cu Primăria Jurilovca un contract pentru proiectare și execuție lucrări la un centru comunitar de servicii integrate, iar în mai 2023 a semnat contractul cu Primăria Babadag pentru construirea unui bloc de locuințe sociale în oraș.
 

Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 18 septembrie 2023, societatea PGH Construct-COM a fost înființată în anul 2001, are sediul social în Babadag, pe strada Mihai Viteazu, nr. 29 și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Societatea este deținută de Fănica și Petrică Gheorghe și este administrată de Petrică Gheorghe, care se regăsește și în Scala Construct SRL Tulcea.

 
Cifrele PGH Construct-Com în 2022 arată 14 angajați, profit peste 1,11 milioane de lei, iar cifra de afaceri a depășit 5,74 de milioane de lei.
 
Potrivit Confidas.ro, compania P.G.H. Construct-COM SRL a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 26.941.495,42 de lei, iar printre autoritățile contractante se numără Compania Națională de Investiții, Comuna Jurilovca, dar și Comuna Mihai Bravu sau alte instituții publice.
 
Despre Pic-Soft SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 18 septembrie 2023, Pic Soft SRL a fost înființată în 1995, are sediul social în Tulcea, pe Aleea Gemma, nr. 4E și se ocupă de comerț cu amănuntul al calculatoarelor, unităților periferice și software-ului în magazine specializate.
 
Alexandru Ionuț Vicolov este asociat unic și administrator, numele său regăsindu-se și în Micarbo Serv SRL, Pic-Soft Best SRL, Record Smart Print SRL, Pic-Soft Security SRL și Pic-Soft Tehnic SRL, toate din Tulcea.
 
Potrivit termene.ro, Pic-Soft SRL figurează cu 3.105 achiziții directe (Direcția de Sănătate Publică Județeană Tulcea, Centrul Cultural Jean Bart Tulcea, Școala Gimnazială Beidaud, dar și alte autorități contractante).
 
În 2022, firma a declarat patru angajați, profit peste 640.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 2,57 de milioane de lei.
 
Despre Tevag Instal SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultat pe 18 septembrie 2023, Tevag Instal SRL a fost înființată în anul 2012, are sediul social în Brașov, pe Aleea Constructorilor nr. 22 și se ocupă de lucrări de instalații sanitarem de încălzire și de aer condiționat.
 
Firma are două puncte de lucru în Brașov.
 
Asociat unic și administrator este Gica Nechita Meiu, care figurează și în Ventub Concept SRL.
 
Potrivit termene.ro, Tevag Instal SRL figurează cu șapte achiziții directe (Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov, Rial SRL, Comuna Halchiu, dar și alte autorități contractante).
 
Cifrele Tevag Instal SRL arată că în 2022 societatea a avut 32 de angajați, profitul a fost peste 305.000 de lei, iar cifra de afaceri a depășit 6,06 milioane de lei.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primăria Babadag, contract de 3,6 milioane de euro cu șase companii. 2AOP Architecture Constanța, printre afaceriștii asociați (DOCUMENT)
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.