Nuclearelectrica SA cumpără presostate de la Fidelis Grup SRL (document)

 

 

 
Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou înfiinţate.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.

 
Societatea Națională Nuclearelectrica SA Sucursala CNE Cernavodă a atribuit prin negociere fără anunț de participare contractul „Presostate”, unde criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut, potrivit licitațiepublică.ro.
 
Operatorul economic căruia i-a fost atribuit contractul a fost Fidelis Grup SRL. Estimarea inițială a valorii contractului a fost de 1.250 lei fără TVA, iar valoarea finală totală a acesteia a fost de 1.233 lei fără TVA.
 
Detalii despre firma câștigătoare:
 
Societatea Fidelis Grup SRL înființată în 2003, cu sediul social în satul Rediu, pe strada Părului, numărul 4, județul Iaşi, cu un capital social subscris de 140.000 lei, integral vărsat, are ca și activitate principală comerţul cu ridicata al altor maşini şi echipamente.
 
Asociatul unic al firmei este Iulian Gabriel Harea, iar administratorul este Catinela Harea ce deține puteri depline în firmă.
 
În secțiunea „Documente” poate fi consultat anunțul de atribuire publicat pe licitatiapublica.ro.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii O licitație care viza suplimentarea stocului de echipamente utilizate în mentenanță la CNE Cernavodă, contestată la CNSC!

08 Apr 2024 445

Licitație de peste 200.000 de euro organizată de Nuclearelectrica SA. Produsele vor fi livrate la Centrala Nucleară de la Cernavodă, județul Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2024 531

Licitații Constanța SN Nuclearelectrica SA - Sucursala CNE Cernavodă, licitație privitor la mijloacele de alarmare a personalului și a populației (DOCUMENT)

13 Feb 2024 949

Firme Constanța Capitalul social al Nuclearelectrica Serv SRL a fost majorat. Decizie a SN Nuclearelectrica SA, asociat unic

10 Feb 2024 806

Nuclearelectrica SA vrea să cumpere servicii medicale de aproximativ șapte milioane de euro pentru personalul de la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

12 Jan 2024 1437

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă concesionează bunuri imobiliare către Nuclearelectrica SA

02 Jan 2024 1478

Licitații Constanța Nuclearelectrica SA, licitație pe 1,8 milioane de euro pentru sistemele de monitorizare de la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

22 Dec 2023 950

Licitații Constanța Nuclearelectrica Serv SRL achiziționează autobasculantă de la AIC Trucks SA (DOCUMENT)

08 Dec 2023 946

Licitație de opt milioane de euro pentru Centrala Nuclearelectrică Cernavodă! (DOCUMENT)

16 Nov 2023 1070

Licitații Constanța Nuclearelectrica SA, contract de 1,38 de milioane de euro pentru echipamente de protecție la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

13 Nov 2023 1070

Nuclearelectrica SA, PUZ pentru birourile de la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

17 Oct 2023 1023

Licitații Constanța Licitație deschisă pe 7,56 de milioane de euro, la Societatea Națională Nuclearelectrica SA! Contractul vizează centrala nucleară de la Cernavodă (DOCUMENT)

15 Oct 2023 1140

Licitații Constanța Nuclearelectrica SA investește peste 1,91 de milioane de euro în birouri din containere modulare, la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

03 Oct 2023 1071

Licitații Constanța Societatea Națională Nuclearelectrica SA cumpără echipamente de protecție respiratorie de peste 3,29 de milioane de euro (DOCUMENT)

24 Sep 2023 920

Licitații Constanța Nuclearelectrica SA, 600.000 de euro pentru serviciile de urmărire a Clădirii Reactorului și a construcțiilor cu specific nuclear de la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

28 Aug 2023 889