O firmă din București, contract de peste 100.000 de lei cu Nuclearelectrica SA (document)

Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou-înfiinţate.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 

Societatea Naţională Nuclearelectrica SA a atribuit contractul de „servicii de întreținere (preventivă și corectivă) pentru cuptoarele de macerare Milestone Ethos UP din Laboratorul chimic pe o perioadă de 4 ani”.
 
Estimat inițial la suma de 132.029 lei, contractul a fost atribuit pentru suma de 133.191 lei.
 
Operatorul economic căruia i-a fost atribuit contractul este Ronexprim SRL din București.
 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului în data de 17 februarie, firma a fost înființată în anul 1991 și se ocupă de „comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente”. Asociatul unic și administratorul firmei este Rodica Stoian.
 
Conform vrajitorul.eu, la finele anului 2015, Ronexprim SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 50.885.592 lei, un profit de 1.490.736 lei și 33 de salariați. 

În secțiunea „Documente” poate fi consultat anunțul de atribuire publicat pe licitatiapublica.ro.
 


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Nuclearelectrica investește în servicii de montare-demontare schelă (DOCUMENT)

18 Apr 2024 497

Decizii O licitație care viza suplimentarea stocului de echipamente utilizate în mentenanță la CNE Cernavodă, contestată la CNSC!

08 Apr 2024 447

Licitație de peste 200.000 de euro organizată de Nuclearelectrica SA. Produsele vor fi livrate la Centrala Nucleară de la Cernavodă, județul Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2024 532

Firme Constanța Mandatul directorului general al Nuclearelectrica Serv SRL, Mihai Laurenţiu Gioară, prelungit

27 Mar 2024 1069

Nuclearelectrica SA și Dyomedica CND SRL, părți într-un dosar de pe rolul Tribunalului Constanța

15 Mar 2024 726

Licitații Constanța SN Nuclearelectrica SA - Sucursala CNE Cernavodă, licitație privitor la mijloacele de alarmare a personalului și a populației (DOCUMENT)

13 Feb 2024 949

Licitații Constanța Nuclearelectrica SA investește într-un sistem de protecție fizică la clădirea facilităților pentru situații de urgență aferentă CNE Cernavodă (DOCUMENT)

11 Feb 2024 725

Firme Constanța Capitalul social al Nuclearelectrica Serv SRL a fost majorat. Decizie a SN Nuclearelectrica SA, asociat unic

10 Feb 2024 808

Nuclearelectrica SA consultă piața pentru atribuirea unui contract! Ce prevede acesta (DOCUMENT)

02 Feb 2024 963

SN Nuclearelectrica SA atribuie un contract de servicii de audit electroenergetic și termoenergetic (DOCUMENT)

02 Feb 2024 915

Nuclearelectrica SA dă în judecată o firmă din județul Prahova. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

17 Jan 2024 727

Licitații Constanța Licitație organizată de Societatea Națională Nuclearelectrica SA pentru a cumpăra echipamente

17 Jan 2024 739

Nuclearelectrica SA vrea să cumpere servicii medicale de aproximativ șapte milioane de euro pentru personalul de la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

12 Jan 2024 1439

Societatea Națională Nuclearelectrica SA atribuie un contract pentru servicii de pază (DOCUMENT)

06 Jan 2024 1163

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă concesionează bunuri imobiliare către Nuclearelectrica SA

02 Jan 2024 1479