Transelectrica plăteşte aproape 200.000 de lei pentru transportul personalului

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA va plăti 194.764 lei pentru servicii de transport personal în staţii. Contractul a fost atribuit, în urma unei licitaţii deschise, firmei Maraton Trans SRL, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.

Este vorba, de fapt, de două contracte, unul în valoare de 94.608 lei (fără TVA), pentru servicii de transport personal în staţiile Tulcea Vest şi Isaccea, şi un altul în valoare de 100.156 lei (tot fără TVA), pentru care au fost admise două oferte din cele trei primite, obiectul contractului fiind servicii de transport personal în staţia Cernavodă.

Potrivit Registrului Comerţului, SC Maraton Trans SRL a fost înfiinţată în anul 1994 şi, în prezent, are un singur asociat, în persoana lui Constantin Serdenciuc, care nu mai figurează în nicio altă societate comercială. La sfârşitul anului 2012, firma administrată de acelaşi Constantin Serdenciuc avea o cifră de afaceri de 851.207 lei, şase angajaţi şi un profit net de 0 lei. Potrivit aceloraşi date de la Registrul Comerţului, SC Maraton Trans SRL are ca domeniu principal de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.

Firma Maraton Trans nu este la prima colaborare cu Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA, autoritatea publică preferând de mult timp această colaborare pentru serviciile de transport personal. Din 2010 până în prezent, societatea a obţinut 10 contracte în valoare de 1.505.069,8 lei de la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două firme din Constanţa şi Bihor vor repara mai multe cazărmi în Constanţa (document)

04 Dec 2019 2590

Lucrări de reparaţii în Cazarma 625 şi 573 Codru (document)

11 Nov 2019 2402

Contract semnat de Transelectrica Constanța și Maraton Trans SRL. Este vizat personalul operativ (document)

07 Aug 2019 2002

Maraton Trans SRL şi Vlaser Cons SRL se vor ocupa de transportul personalului angajat la Transelectrica SA (document)

28 Jul 2017 3617

Maraton Trans SRL și SC Top-Ten SRL oferă transport la Medgidia și Tulcea pentru Transelectrica (document)

21 Feb 2016 3364

Fraser Trans și Maraton Trans au câștigat două contracte cu Transelectrica (document)

10 Aug 2015 3217

Maraton Trans SRL Constanţa a mai pus mâna pe un contract cu Transelectrica (document)

09 Mar 2015 3760

Aproape 70.000 de lei pentru transport Maraton Trans duce, din nou, personalul Transelectrica la lucru (document)

05 Jun 2014 2669