Vodafone Romania, contract pentru implementarea serviciilor electronice la Primăria Jurilovca, județul Tulcea (DOCUMENT)

Sursa foto: Facebook.com
  • Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că atribuirea s-a făcut în urma unei licitații deschise, pentru care a fost depusă o singură ofertă.
Primăria Comunei Jurilovca a semnat recent cu Vodafone Romania SA contractul privind „Implementare Platformă Integrată pentru Servicii Electronice“, în cadrul proiectului „Investiții pentru optimizarea proceselor și creșterea calității serviciilor administrației publice locale din Comuna Jurilovca, Jud. Tulcea“, Cod SMIS 154663.
  
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că atribuirea s-a făcut în urma unei licitații deschise, pentru care a fost depusă o singură ofertă.
 
Astfel, valoarea contractului este de 1.698.000 de lei fără TVA, aceasta fiind și valoarea estimată inițial de către Primăria Jurilovca.
 
Despre contract
 
Potrivit autorității contractante, obiectul general al contractului care va fi atribuit în cadrul procedurii de achiziție prin licitație deschisă constă în implementarea «la cheie» a unei Platforme Integrate pentru Servicii Electronice în cadrul UAT Comuna Jurilovca, prin:
- Furnizare de Echipamente necesare platformei informatice, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini;
- Furnizarea de Licențe software, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini. Autoritatea contractantă va putea beneficia de acestea imediat după finalizarea serviciilor de instalare și configurare preliminară;
- Prestarea de Servicii IT, constând în totalitatea serviciilor pentru operaționalizarea Platformei Integrate pentru Servicii Electronice, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini“.
 
Se arată în datele oficiale că nu este posibilă subcontractarea.
 
Durata contractului este de maxim opt luni, astfel încât aceasta să acopere toate activitățile care se vor desfășura în legătură cu achiziția, inclusiv recepția și plata.

 
Despre Vodafone Romania SA
 

Recent, Vodafone Romania SA și-a adjudecat un contract similar și în comuna tulceană Pardina.
 
Potrivit Confidas.ro, compania Vodafone România SA a fost înființată în 1996 și are sediul social în Sectorul 2, pe bd. Barbu Văcărescu nr. 201, obiectul de activitate fiind „activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit)“.
 
Acționar majoritar este Vodafone Europe BV, cu sediul în Olanda, iar restul acțiunilor sunt deținute de Vodafone International Holdings BV, tot din Olanda.
 
Director general și președinte al Consiliului de Administrație este Achillefs Kanaris.
 
În anul 2021, compania a raportat 3.713 angajați, pierderi peste 410 milioane de lei și cifra de afaceri peste 4.587.469.131 de lei.
 
Potrivit Confidas.ro, compania Vodafone Romania SA a încheiat peste 3.000 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 185.263.826,26 de lei.
 
Printre instituțiile publice care au semnat contracte cu Vodafone se numără Academia Română, Academia de Științe Economice București, Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane București, dar și alte instituții.
 
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Compania Națională de Investiții pune la bătaie peste 840.000 de euro pentru proiectarea și executarea sediului Primăriei Jurilovca, din Tulcea
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 441

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 591

Fotoreportaj Călătorie printre culorile naturii. Descoperă frumusețea Portului turistic Jurilovca în aprilie (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 634

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt. Ce localități sunt vizate

29 Mar 2024 617

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt puternic! Lista localităților vizate

12 Mar 2024 561

Tulcea Vasile Dîba, primul campion olimpic la caiac al României, înmormântat vineri cu onoruri militare

23 Feb 2024 641

Tulcea Sportul românesc, în doliu! Primul kaiacist român campion olimpic s-a stins din viață

20 Feb 2024 790

Contract de circa 2 milioane de lei Vodafone România SA va furniza un sistem de monitorizare video a Portului Jurilovca, județul Tulcea (DOCUMENT)

16 Feb 2024 884

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat noul port turistic din Jurilovca (VIDEO)

10 Feb 2024 875

Guvernul RomânieiMarcel Ciolacu în vizită în județul Tulcea

09 Feb 2024 509

Originară din Tulcea Axinia Crasovschi, cercetătoare a comunității de ruși lipoveni, împlinește 57 de ani

24 Jan 2024 866

Evenimente la Constanța și Tulcea Forțele Navale Române, la ceremoniile dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române

22 Jan 2024 802

Anul Nou, pe ritm vechi, cu peisaj glaciar, la Jurilovca (FOTO+VIDEO)

14 Jan 2024 942

Cod Galben la Tulcea! Cât durează atenționarea meteo

12 Jan 2024 817

Cod Galben la Tulcea! Ce spun meteorologii

12 Dec 2023 867