Volksbank deschide “Banca de cărți”

Constanţa, 29 iulie 2014 - Volksbank România invită copiii și părinții la “Sâmbăta Micilor Bancheri”, un proiect educațional destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, prin care aceștia învață, cu ajutorul poveștilor, primele noțiuni despre lumea finanțelor.
Sâmbătă, 2 August, între orele 11:00 – 14:30, sucursala Volksbank din Str. Mircea cel Bătrân, nr. 99, Constanţa, îşi deschide porţile şi aşteaptă părinţii şi copiii pentru un schimb de cărţi şi o introducere în lumea fascinantă a banilor. “Micii bancheri” sunt invitați să aducă la sucursala băncii o carte pe care au citit-o și vor primi, la schimb, din partea Volksbank, o alta nou-nouță de la editura Arthur. Mai mult decât atât, pe cei mici îi aşteaptă un tur de sucursală interactiv și o poveste scrisă special pentru ei, de către Simona Tache - "Povestea puşculiţei".
 
“Ne dorim să demonstrăm că educația financiară poate fi un subiect captivant pentru copii. Sperăm că acest proiect le va folosi foarte mult în viitor pentru a aprecia corect valoarea banilor și a-i utiliza într-un mod eficient. Practic, “Sâmbăta Micilor Bancheri” este un proiect educational cu dublă misiune: transformă banca pentru o zi într-o librărie neconvențională care oferă lectură de calitate și le răspunde copiilor la cele mai mari curiozități despre bani”, a declarat Alexandra Frunză, Șeful departamentului de comunicare în cadrul Volksbank România.
 
Într-un efort comun de a încuraja lectura şi de a ajuta comunităţile locale în care Volksbank îşi desfăşoară activitatea, volumele colectate de la cei mici vor fi donate bibliotecilor municipale şi comunale din zonele în care are loc acțiunea.
 
După Constanţa, evenimentul “Sâmbăta Micilor Bancheri” se va desfăşura în Timișoara (9 august), Iași (23 august), Cluj (30 august), Craiova (6 septembrie), Curtea de Argeș (6 septembrie), Mediaș (20 septembrie) și Sighișoara (20 septembrie).
 
La primele două evenimente, care au avut loc în Bucureşti (19 iulie) şi Braşov (26 iulie), peste 50 de copii au primit cărţi, au învăţat ce sunt banii şi de ce este bine să economiseşti şi au aflat deznodământul “Poveştii Puşculiţei”.
 
Despre Volksbank
 
Fondată în anul 2000, Volksbank România este o instituţie financiară cu origini austriece, care deserveşte peste 190.000 de clienţi, fiind una dintre cele mai importante 10 bănci de pe piaţa locală, cu active de 3.1 miliarde Euro ( Decembrie, 2013).
 
Banca are 135 de sucursale, acoperind cele mai importante arii ale ţării. Ca bancă universală, Volksbank oferă astăzi o gamă completă de produse şi servicii, destinate tuturor categoriilor de clienţi: persoane fizice, companii mici şi mijlocii şi corporaţii mari. Volksbank îşi propune să ofere produse financiare competitive şi consiliere clienţilor săi, acţionând ca un partner de încredere al acestora.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc“ Un alt succes pentru constănţenii cu credite

13 Feb 2016 2061

Sucursala din Constanța a Volksbank România SA și-a schimbat directorul

28 Nov 2015 5853

A fost convocat comitetul de creditori al firmei Empire Services, din Constanţa

28 Nov 2015 2006

Oficial. Banca Transilvania fuziune prin absorbţie cu Volksbank România

26 Nov 2015 2471

Schimbări în Volksbank la sucursalele din Constanța și Medgidia

06 Sep 2015 1833

Banca Transilvania pregăteşte soluţii pentru clienţii Volksbank România care au credite în franci

29 Jan 2015 1853

Volksbank a decis să menţină trei luni cursul francului elveţian din 31 decembrie

19 Jan 2015 1821

O bancă va disparea din România

04 Dec 2014 1761

Ana Norina Scrioşteanu se judecă cu Volksbank

09 Oct 2014 2048

Băncile amenință cu sistarea creditării

11 Sep 2014 1958