Procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Alba-Iulia au procedat la destructurarea unui grup infracţional specializat în evaziune fiscală

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –  Serviciul Teritorial Alba-Iulia au procedat la destructurarea  unui grup infracţional care acţiona pe raza judeţului Hunedoara, specializat în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
        În fapt, se reţine că liderii grupării, având calitatea de administratori ai unor societăţi comerciale, au utilizat aceste societăţi pentru derularea de achiziţii intracomunitare de produse laminate, prin interpunerea lor în relaţiile comerciale dintre partenerii externi din Uniunea Europeană şi beneficiarul real al acestor achiziţii, respectiv societăţi comerciale administrate de către alţi membrii ai grupării.
        Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata TVA este estimat până la această dată ca fiind de aproximativ 1.000.000 de Euro.
        La solicitarea procurorilor D.I.I.C.O.T., instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a 3 inculpaţi.
        Cercetările sunt efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia şi  cu sprijinul tehnic şi informativ al SRI Hunedoara şi DGIPI. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 421

Cumpărări directe Constanța Drumuri Județene SA asfaltează drumuri în Rasova, cu peste 160.000 de euro (DOCUMENT)

14 May 2024 311

Cumpărări directe Constanța Compania de Zbor Amicii SRL, din Vaslui, se va ocupa de dezinsecția aeriană în Cobadin (DOCUMENT)

13 May 2024 421

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică în vederea vânzării unui teren în suprafaţă de 142 mp

13 May 2024 250

Primăria oraş Năvodari organizează licitaţie publică în vederea vânzării unui teren în suprafaţă de 38 mp

13 May 2024 242

Cumpărări directe Constanța Magenta System SRL instalează camere video în comuna Târgușor. Contract de peste 26.000 de euro (DOCUMENT)

11 May 2024 526

Licitații publice Primoval SRL bifează un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENTE)

09 May 2024 462

Licitații publice 5 clădiri emblematice din Constanța sunt iluminate arhitectural timp de o lună de Cultech Professinal SRL (DOCUMENTE)

09 May 2024 852

Cumpărări directe Constanța Optim Serv Construct SRL amenajează loc de joacă și spații verzi în Nicolae Bălcescu, pentru 48.000 de euro (DOCUMENT)

09 May 2024 472

RAR cumpără servicii de curățenie pe doi ani pentru cele 21 de reprezentanțe, inclusiv Constanța. Contract estimat la peste patru milioane de euro (DOCUMENT)

09 May 2024 377

Cine va asigura panourile pentru afișajul electoral din municipiul Constanța?

09 May 2024 406

Lucrările de reabilitare la Liceul Teoretic Traian din Constanța se apropie de final (Galerie FOTO)

09 May 2024 451

Cumpărări directe Constanța ASF Asociația Puzzle Cultural din București organizează cu 34.000 de euro Zilele Comunei Mircea Vodă 2024! Când are loc evenimentul (DOCUMENTE)

08 May 2024 533

Primăria Costinești cumpără servicii de salvare acvatică pentru sezonul estival

08 May 2024 336

Global Ports's Services SRL se va ocupa de lucrare Se înființează centru de colectare prin aport voluntar în Albești, județul Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 359