Ordin nr.2234/2011 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2011

Referitor: Ordin nr.2234/2011 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2011

 În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.483/07.07.2011, a fost publicat O.M.F.P. nr.2234/2011 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2011 a operatorilor economici. La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr.1879/2010.
 
 Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2011 a operatorilor economici se aplică de persoanele care aplică Reglemetările contabile conforme cu Directiva  a IV–a a Comunităţilor Economice Europene şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri peste echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro.
Fac excepţie instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii de plată, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, precum şi entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare care vor depune la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2011 în formatul şi în termenele prevăzute de reglementările emise de Banca Naţională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Raportările contabile se pot depune la registratura Administraţiilor Finanţelor Publice ale M.F.P. sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată şi vor cuprinde următoarele formulare :
a) Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10);
b) Contul de profit şi pierdere (cod 20);
c) Date informative (cod 30).
Entităţile vor completa datele de identificare (denumirea entităţii, adresa, telefonul şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare fără a folosi prescurtări sau iniţiale.

ATENTIE!
 Necompletarea corectă pe prima pagină a formularului „Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii” cu datele prevăzute mai sus, conduce la imposibilitatea identificării entităţii şi, în consecinţă, se consideră că raportarea contabilă nu a fost depusă, entitatea fiind sancţionată potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Formatul electronic al raportărilor contabile la 30 iunie 2011, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de M.F.P.
Programul de asistenţă este pus la dispoziţia operatorilor economici gratuit de unităţile teritoriale ale M.F.P. sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro.
Entităţile vor depune la unităţile teritoriale ale M.F.P., pe suport magnetic, raportările contabile la 30 iunie 2011, împreună cu raportările contabile listate cu ajutorul programului de asistenţă elaborat de M.F.P., semnate şi ştampilate, potrivit legii.
Formularele care compun raportările contabile la 30 iunie 2011 se vor completa în lei.
Operatorii economici care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2011, cei care în tot semestrul I 2011 s-au aflat în inactivitate temporară, precum şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2011.
Raportările contabile la 30 iunie 2011 se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice până cel mai târziu la data de 16 august 2011.

Bogdan  Huţucă
Director executiv          


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1352

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 1110

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 874

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 825

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 628

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1121

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 531

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 491

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 750

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3919

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 394

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 1422

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 400

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 593

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 1085