Buletin informativ - Garda de Coasta

În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Ţigări de contrabandă şi 10 cartuşe de vânătoare, confiscate în Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit ascunse într-un autoturism marca Nissan Patrol, staţionat în Portul Constanţa, 6.080 de ţigarete netimbrate şi 10 cartuşe de vânătoare de calibru 12.
În data de 04.06.2013, în jurul orei 14.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au controlat un autoturism marca Nissan Patrol, staţionat în incinta Portului Constanţa, în care se afla cetăţeanul român A.S., în vârstă de 53 ani.
Sub capota autoturismului şi în interiorul acestuia au fost descoperite ascunse, în doi saci de culoare neagră, 6.080 ţigarete netimbrate.
În urma controlului amănunţit efectuat asupra autoturismului au mai fost găsite, în torpedou, 12 cartuşe de vânătoare de calibru 12, depozitate într-o cutie.
Persoana în cauză, angajată în funcţia de conducător auto la o societate comercială de shipping, nu a dorit să precizeze de unde a procurat cantitatea de ţigarete, declarând doar că a achiziţionat în urmă cu câteva zile cartuşele de vânătoare, pe care le-a uitat în torpedou.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ţigaretele şi muniţia, aceasta din urmă fiind predată serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa, în vederea continuării cercetărilor şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Lucrătorii Gărzii de Coastă a întocmit persoanei în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 33, lit. a Cod Penal, respectiv art. 279, alin. 1 Cod Penal coroborat cu art. 141 din Legea 295/2004.

Aproximativ 500 metri de plase şi 51 kilograme peşte confiscate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând patru persoane care transportau într-un sac de rafie, respectiv cu un autoturism, 7 plase de pescuit, în lungime de 461 metri, şi cantitatea de 51 kilograme peşte fără documente justificative.
● În data de 04.06.2013, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Tulcea au acţionat în zona lacului Ceamurlia din judeţul Tulcea, unde i-au identificat pe B.T.G. de 29 ani şi N.I. de 51 ani, în timp ce transportau şase plase monofilament, o plasă din aţă şi cantitatea de 13 kilograme peşte.

● În acceaşi zi, în jurul orei 14.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Isaccea au oprit pentru control, în zona de competenţă, un autoturism marca Dacia 1310, în care se aflau E.S. de 39 ani şi T.L.I. de 31 ani.
În autoturism a fost găsită cantitatea de 38 kilograme peşte, pentru care cele două persoane nu posedau documente justificative pentru marfa transportată.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele de pescuit, în lungime de 461 metri, iar cantitatea de 51 kilograme peşte, evaluată la 142,8 lei, a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
Cei patru bărbaţi, domiciliaţi în judeţul Tulcea, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de „pescuit, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie”, „deţinere şi utilizare a plaselor tip monofilament” şi „deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă

Agent principal de poliţie
Marius Ovidiu NICULESCU

COMUNICAT
05.06.2013

I. În anul 2013, Ministerul Afacerilor Interne, prin Garda de Coastă, recrutează candidaţi pentru admiterea în următoarele instituţii de învăţământ:

1. Academia de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti – Facultatea de Poliţie:
- specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, specialitatea „Poliţie de frontieră”, cu durata de 3 ani, învăţământ de zi:
- 30 locuri:  -28 locuri pentru bărbaţi şi femei;
- 1 loc pentru romi;
- 1 loc pentru alte minorităţi.

2. Academia de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti – Facultatea de Poliţie:
- specializarea „Ordine şi siguranţă publică”,  durata de 3 ani, învăţământ cu frecvenţă redusă:
- 3 locuri

3. Şcoala de pregătire a agenţilor de poliţie de frontieră „Avram Iancu” Oradea, învăţământ postliceal, cu durata de 2 ani, învăţământ de zi:
- 60 locuri: - 58 locuri pentru bărbaţi şi femei;
- 1 loc pentru romi;
- 1 loc pentru alte minorităţi.

II. În anul 2013, Ministerul Apărării Naţionale, prin Garda de Coastă, recrutează candidaţi pentru admiterea în următoarele instituţii de învăţământ proprii, pe locurile Ministerului Afacerilor Interne:

1. Academia Tehnică Militară Bucureşti, învăţământ de zi, cu următoarele domenii de licenţă:
- „Inginerie de armament, rachete şi muniţii”, specialitatea militară „Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului”– 1 loc;
- „Ingineria autovehiculelor”, specialitatea militară „Blidate, automobile şi tractoare”– 1 loc;
- „Inginerie electronică şi telecomunicaţii”, specialitatea militară „Transmisiuni”– 1 loc;
- „Inginerie electronică şi telecomunicaţii”, specialitatea militară „Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională”– 2 locuri.

Dovada aparteneţei la etnia respectivă se face după cum urmează:
- Pentru candidaţii de etnie maghiară – diplomă de bacalaureat/adeverinţă eliberată de liceul cu limba de predare maghiară, absolvit de candidat;

- Pentru candidaţii de alte etnii, inclusiv romi – adeverinţă din partea unei organizaţii legal constituite a minorităţii din care să rezulte faptul că respectivul candidat face parte din acea etnie.

Condiţii ce trebuiesc îndeplinite cumulativ de către candidaţi:
- să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;
- să cunoască limba română scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic;
- să aibă vârsta de minim 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
- să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
- să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
- să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concursul de admitere pentru formare profesională ca poliţist;
- să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8,00 (opt);
- să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ ;
- să aibă înălţimea de minimum 1,70 m. bărbaţii şi 1,65 m. femeile;
- să nu aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic.

Înscrierea candidaţilor se face:
- până la data de 14.06.2013 pentru Academia de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti şi pentru instituţiile de învăţământ ale M.A.p.N. care şcolarizează personal pentru nevoile M.A.I.;
- până la data de 02.08.2012 pentru Şcoala de pregătire a agenţilor de poliţie de frontieră „Avram Iancu” Oradea.

Datele limită de depunere a dosarelor de recrutare sunt:
- 21.06.2013 pentru Academia de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti şi pentru instituţiile de învățământ ale M.A.p.N. care şcolarizează personal pentru nevoile M.A.I.;
- 12.08.2012 pentru Şcoala de pregătire a agenţilor de poliţie de frontieră „Avram Iancu” Oradea.

Perioadele de desfăşurare a concursurilor de admitere, sunt următoarele:
- 20.07 – 03.08.2013 pentru Academia de Poliţie „A.I. Cuza” Bucureşti;
- 08.09 - 15.09.2013 pentru Şcoala de pregătire a agenţilor de poliţie de frontieră „Aram Iancu” Oradea.

Depunerea cererilor de înscriere, informaţii privind documentele necesare pentru întocmirea dosarelor, etapele şi probele de selecţie/concurs şi alte detalii se pot obţine la Biroul Resurse Umane din cadrul Serviciului Resurse Umane al Gărzii de Coastă, Aleea Zmeurei nr.3, Constanţa, telefon 0241/641188, int. 26060, 26061, 26079 sau la Compartimentul Pregătire Continuă al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea, Str. Isaccei, nr. 103, Tulcea, telefon 0240/534180 sau 0240534181, int. 26026, 26190.
Pentru alte informaţii se pot consulta şi site-urile instituţiilor menţionate, www.academiadepolitie.ro, respectiv www.avramiancu.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Suntem ameninţaţi să pierdem strada Mircea, una din arterele principale ale oraşului “ (II)

19 May 2024 343

UPDATE Alertă pe Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe! Trei marinari, dați dispăruți

18 May 2024 3629

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 1263

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 7478

Horoscop pentru joi, 16 mai 2024. Se anunță multă forfotă la serviciu pentru una dintre zodii

16 May 2024 730

#DobrogeaDigitală Constanța între anii 1914 și 1934 - „Într-adevăr Constanţa păşeşte pe calea progresului“ (II)

15 May 2024 1234

Știri Constanța Accident rutier cu o mașină de poliție în intersecția Dacia (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 May 2024 1049

UPDATE. Știri Constanța Eveniment rutier pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Trocadero. Intervine o ambulanță (FOTO)

15 May 2024 779

UPDATE Județul Constanța Accident rutier între Poarta Albă și Nazarcea! Intervin pompierii

14 May 2024 870

Știri Constanța Accident rutier pe Șoseaua Mangaliei - un biciclist a fost rănit

14 May 2024 506

#DobrogeaDigitală Constanța între anii 1914 și 1934 - „S-a desvoltat într-un mod vertiginos, timp în care şi-a încincit populaţiunea“ (I)

13 May 2024 995

Lumea marinarilor Pilda Maiorului Murgescu. O eroare perpetuă

13 May 2024 589

UPDATE Județul Constanța Desfășurare de forțe pentru stingerea unui incendiu în Corbu - O casă, în flăcări (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 2785

Horoscop pentru luni, 13 mai 2024. Se anunță o zi cu stări de spirit contradictorii pentru una dintre zodii

13 May 2024 609

Județul Constanța Accident pe autostradă! Un TIR și o autoutilitară s-au lovit (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 1037