Misiunile jandarmilor constănţeni în perioada 16-22 mai a.c.

În perioada 16-22 mai  a.c., peste 200 jandarmi au acţionat zilnic, în mod independent dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru menţinerea şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în judeţul Constanţa.  Au fost executate peste 90 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
 
Jandarmii au aplicat 46 sancţiuni contravenţionale dintre care 10 avertismente scrise şi 36 amenzi, valoarea acestora fiind de peste 6000 lei.
 
Deasemenea,  jandarmii constanţeni au constatat  33  fapte de natură penală, dintre care 28  în mod independent  şi 5 în cooperare cu Poliţia, fiind identificaţi 35 de făptuitori.
 
Majoritatea faptelor constatate independent au fost pe linia contrabandei cu ţigări şi a consumului de substanţe cu efect halucinogen.
 
Marţi, 19 mai a.c., 100 de jandarmi constănţeni au participat la acţiunile coordonate de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, ce a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în savârşirea infracţiunii de proxenetism.
 
Au mai fost executate şi 60  misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete, o misiune în sprijinul lucrătorilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa şi una în colaborare cu lucrătorii Direcţiei Silvice Constanţa pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale de arbori executorii.
 
 
II   Jandarmii au surprins în Constanţa, cinci persoane care aveau asupra lor joint-uri şi 17 pacheţele de staniol care conţineau o substanţă vegetală halucinogenă de culoare verde.
 
          Joi, 21 mai a.c., ora 15.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în municipiul Constanţa, în zona gării, a observat trei persoane care-şi confecţionau ţigarete artificiale (joint-uri). La vederea militarilor, tinerii cu vârste cuprinse între 21-24 ani,  au început să se agite, au aruncat pe jos ţigaretele, au mărit ritmul de mers şi s-au îndreptat către un autoturism. Au fost somaţi, s-au oprit şi li s-a făcut controlul corporal sumar şi al bunurilor pe care le deţineau.

 
         Asupra acestora, jandarmii au mai găsit zece pacheţele de staniol cu substanţă vegetală halucinogenă, de culoare verde.
 

        Câteva ore mai târziu, jandarmii i-au surprins în zona Far, pe G.A. şi M.A, de 24 ani, respectiv 32 ani, din Constanţa care aveau asupra lor şapte pacheţele cu aceeaşi substanţă psihotropă.
 
         Joint-urile şi pacheţelele găsite asupra lor vor fi predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate  Constanţa,  în vederea continuării cercetărilor.
 
         Pentru siguranţa cetăţenilor, Jandarmeria Română recomandă ca, în situaţia în care observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, cu scopuri obscure, să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică.
Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţe  112.
 
 
 
               COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 583

Misiunile jandarmilor din Tulcea, la sfârșit de săptămână

11 Mar 2024 429

Misiunile de weekend ale jandarmilor în Constanța. Mai multe evenimente sportive sunt așteptate

08 Mar 2024 541

Misiunile de weekend ale jandarmilor din Constanța. Iată unde se vor afla aceștia

08 Dec 2023 676

Misiunile de weekend ale jandarmilor constănţeni. Mai multe evenimente sportive vor avea loc

24 Nov 2023 785

Misiunile de weekend ale jandarmilor din Constanța. Iată unde vor fi aceștia

16 Nov 2023 758

Misiunile de weekend ale jandarmilor din Constanța

12 Oct 2023 720

Misiunile de weekend ale jandarmilor din Constanța

22 Sep 2023 637

Cât valorează sancțiunile aplicate de polițiștii rutieri din ultimele 24 de ore

02 Aug 2023 761

Misiunile jandarmilor tulceni din acest weekend

20 Jun 2022 1161

Copiii, în vizită la cazarma Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța (GALERIE FOTO)

01 Jun 2022 1771

Ministrul Lucian Bode „Misiunile Jandarmeriei Române au stat, întotdeauna, sub semnul istoriei și tradiției“

03 Apr 2022 1216

Bilanțul misiunilor jandarmilor tulceni pe anul 2021

19 Jan 2022 1416

Constanța. Societățile comerciale, în atenția polițiștilor

07 Nov 2021 1351

Constanța Jandarmii, prezenți la evenimentele ce se vor desfășura în acest sfârșit de săptămână

25 Jun 2021 1668