Guvernul RomânieiStudiu Economic consecutiv pentru România realizat de OCDE

ANUNȚ PENTRU PRESĂ
 
Premierul Marcel Ciolacu și Secretarul-General al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, vor lansa, în data de 12 martie 2024, la Palatul Victoria, al doilea Studiu Economic consecutiv pentru România realizat de OCDE.
 
Studiul vizează performanța economică recentă a României, include o analiză macroeconomică și a politicilor structurale, precum și un capitol dedicat tranziției verzi și decarbonizării.
 
Studiul Economic este un exercițiu desfășurat o dată la doi ani, pentru toate statele membre, unele state partenere, inclusiv statele candidate, cu scopul de a sprijini o mai bună înțelegere a situației economice și a provocărilor-cheie și de a ghida guvernele pe calea îmbunătățirii performanței economice.
 
Jurnaliștii care doresc să se acrediteze la eveniment sunt rugați să transmită pe adresa presa@gov.ro până luni, 11 martie, ora 9.00, următoarele date: nume, prenume, instituția de presă, seria și numărul Cărții de Identitate.
Studiul Economic pentru România va fi publicat la următorul link, care poate fi inclus în articolele de presă: www.oecd.org/economy/romania-economic-snapshot/
Jurnaliștii pot solicita, sub embargo, un exemplar al Studiului, trimițând un e-mail la adresa embargo@oecd.org, prin care se angajează să respecte procedurile de embargo ale OCDE.
Exemplarele sub embargo vor fi transmise jurnaliștilor interesați înainte de lansare.
 
Aderarea României la OCDE este un obiectiv național strategic de politică externă. Înființată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creșterii economice sustenabile și stabilității sociale. Cei 38 de membri OCDE reprezintă democrații consacrate si economii consolidate, deținând cca. 70% din producția și comerțul globale și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe.
La 25 ianuarie 2022, Consiliul OCDE a decis demararea discuțiilor de aderare a României la Organizație, alături de alte 5 state candidate (Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația și Peru).
 
Contact:

Biroul de presă al Guvernului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ambasada SUA Guvernul american sprijină proiectul de micro-reţea inteligentă al Universităţii Politehnica

20 Apr 2016 2168