Comunicat de presă

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări faţă de 4 suspecţi într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală şi spălare de bani, constând în punerea la dispoziţia publicului de opere protejate, respectiv programe de televiziune, fără consimţământul titularului, retransmiterea de posturi de televiziune fără a se deţine licenţă, în utilizarea mai multor mărci înregistrate, fără consimţământul aceluiaşi titular, precum şi în dobândirea de bunuri prin intermediul mai multor firme înregistrate în afara ţării, folosind sumele de bani obţinute din activităţile ilicite desfăşurate, cunoscând că aceşti bani provin din săvârşirea de infracţiuni.
Astfel, în perioada 2013 - 2015, cei 4 suspecţi au creat mai multe pagini de internet, prin intermediul cărora au pus la dispoziţia publicului şi au retransmis, contra cost, programe ale unor posturi de televiziune cu acces restricţionat, fără a avea acordul acestora, încălcând astfel prevederile în materia drepturilor de autor.
Pentru a comercializa dispozitivele speciale de recepţie a acestor programe şi pentru a încasa sume de bani de la abonaţi, suspecţii au înfiinţat numeroase societăţi atât în România, cât şi în alte state (inclusiv societăţi de tip „off-shore”), cu ajutorul cărora au disimulat tranzacţiile efectuate şi au ascuns veniturile obţinute din aceste activităţi ilicite, mare parte din sumele obţinute în acest mod fiind reinvestite de suspecţi.
Prejudiciul estimat a fi produs în cauză este de aproximativ 1.500.000 de euro.
În cursul zilei de azi, pe baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, lucrători din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Direcţia de Operaţiuni Speciale şi Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, sub coordonarea procurorilor, efectuează 9 percheziţii pe raza municipiului  Bucureşti, fiind vizate locuinţele unora dintre persoanele care fac obiectul cercetării, precum şi unele societăţi comerciale controlate de acestea.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.
 
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comunicat de presa privind aprobarea Raportului de activitate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în anul 2015

07 Apr 2016 2393

Comunicat de presă referitor la alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central şi locţiitorului acestuia pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din data de 5 iunie 2016

25 Mar 2016 1640

Comunicat de presă referitor la desemnarea, prin tragere la sorti, a judecătorilor care intră în alcătuirea Biroului Electoral Central pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din data de 5 iunie 2016

25 Mar 2016 1711

Comunicat de presă referitor la participarea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la şedinţa de prezentare a raportului privind activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în anul 2015

03 Mar 2016 1676

Comunicat de presa referitor la participarea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la şedinţa de prezentare a raportului privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în anul 2015

25 Feb 2016 1670

Comunicat - Propunere modificare legislativă - participare PG în CSAT

24 Feb 2016 1810

Comunicat de presă referitor la participarea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la Conferinţa privind aspecte de practică neunitară intervenite de la intrarea în vigoare a Noului Cod penal şi Noului Cod de procedură penală

11 Feb 2016 1573

Comunicat de presă privind organizarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat - asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție

25 Aug 2015 2324

Comunicat - Percheziţii - infracţiuni la legea drepturilor de autor ş.a.- SUPC-PÎCCJ

07 Jul 2015 1582

Comunicat de presă privind suspendarea din funcţie a doamnei Budescu Aurica, judecător în cadrul Judecătoriei Făurei 11 Martie 2015

11 Mar 2015 1677