Acționari cu „greutate“! Tribunalul Constanța a decis radierea Touax Rail România SA din Registrul Comerţului (MINUTĂ)

 
 
 
  • Touax Rail România SA a fost fondată în august 2000 se ocupă de activități de închiriere și leasing cu mașini și echipamente de transport aerian, iar asociații sunt Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR – Marfă“ SA (cu 42.49972%), Touax Rail Limited, din Irlanda (cu 57.499617 %), Colonna-Walewski Fabrice Michel Roger și Colonna-Walewski Raphael Georges (fiecare cu câte 0.00033 %), din Franța.
 
 
Touax Rail România SA, din Constanța, fondată în urmă cu 23 de ani și specializată în activități de închiriere și leasing cu mașini și echipamente de transport aerian, va fi radiată de la Registrul Comerţului!   
 
Decizia a fost luată în dosarul privind falimentul companiei - 309/118/2023, la data de 6 noiembrie 2023, procedura fiind astfel finalizată.  
 
Oficial!
 

Solutia pe scurt: În baza art. 176 alin. 1 lit. a) din Legea nr.85/20014, închide procedura insolvenţei faţă de debitoarea Touax Rail România S.A. Dispune radierea societăţii debitoare Touax Rail România S.A. din Registrul Comerţului. În temeiul art.180 din Legea nr.85/2014, dispune descărcarea lichidatorului judiciar Dăscălescu&Co S.P.R.L. de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitoare şi averea ei, creditori, titulari de drepturi de preferinţă şi asociaţi. În temeiul art.179 din Legea nr.85/2014, hotărârea se notifică Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru efectuarea menţiunii, precum şi tuturor creditorilor, prin publicare în B.P.I. Executorie. Cu drept de apel in termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în BPI; cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a civilă. Pronunţată astăzi, 06.11.2023, în condiţiile art. 402 teza a doua Cod procedură civilă.

 
„Radiografia“ Touax Rail Romania SA
 
Potrivit Termene.ro, platformă consultată la data de 8 noiembrie 2023, SC Touax Rail România SA a fost fondată în august 2000 se ocupă de activități de închiriere și leasing cu mașini și echipamente de transport aerian, iar asociații sunt Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR – Marfă“ SA (cu 42.49972%), Touax Rail Limited, din Irlanda (cu 57.499617 %), Colonna-Walewski Fabrice Michel Roger și Colonna-Walewski Raphael Georges (fiecare cu câte 0.00033 %), din Franța.
 
În trecut, Colonna-Walewski Fabrice Michel Roger și Colonna-Walewski Raphael Georges au mai figurat și în Touax Rom SRL, din Constanța, firmă radiată.
 

CFR Marfă SA controlată de Statul Român prin Ministerul Transporturilor
 
Potrivit Termene.ro, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR – Marfă“ SA se ocupă de transporturi de marfă pe calea ferată și este controlată de Statul Român prin Ministerul Transporturilor. Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR – Marfă“ SA este administrată de Bordei Niculaie, Cebanu Ștefanescu Mirela Delia, Constantin Violeta, Deac Andreea-Ioana, Gubendreanu Marilena, Șerbănescu Alexandru Ioan și de Susai Alexandru. Cu mai multe contracte publice și cu peste 3000 de angajați, pentru anul 2022, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR – Marfă“ SA a declarat o cifră de afaceri netă de 689.895.001 de lei și o pierdere netă de 153.311.545 de lei.

 
Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR – Marfă“ SA apare în Severnav SA, Rolling Stock Company SA, Rocombi SA, Rofersped SA și în Transbordare Vagoane Marfa SA, unitate aflată în faliment.
 
Revenind la Touax Rail România SA, în final, mai precizăm că pentru anul 2011, firma a declarat o cifră de afaceri netă de 36.151 de lei și pentru 2017 o pierdere netă de 235.362 de lei.
 
Touax Rail România SA - intrarea în faliment
 
Prin decizia nr. 67/2023 din 13.02.2023, Tribunalul Constanța a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei Touax Rail România SA și a numit în calitate de lichidator judiciar, la solicitarea debitoarei, pe Dăscalescu&CO SPRL.
 
Povestea din instanță
  
Conform Buletinului Procedurilor de Insolvență nr. 3256/22.02.2023, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția a II-a Civilă, Dăscălescu&CO SPRL a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei Touax Rail România SA - în lichidare și numirea în calitate de lichidator judiciar a practicianului Dăscălescu&CO SPRL.
 
În motivarea cererii, conform BPI, s-a arătat că societatea debitoare are ca obiect principal de activitate „activitati de închiriere și leasing cu alte mașini, echipamente și bunuri tangibile n.c.a“ și că a fost înființată în anul 2000, cu un capital social subscris de 555.003,70 lei, integral varsat.
 
Dizolvare
 
Prin Hotărârea Adunarii Generale Extraordinare nr. 2/15.04.2016, acționarii Touax Rail România SA au decis cu privire la dizolvarea societății în conditiile Legii nr. 31/1990 și ale actului constitutiv.
 
Prin Rezoluția nr. 33065/11.11.2016 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța în dosarul nr. 81301/10.11.2016 s-a dispus înregistrarea mențiunilor cu privire la calitatea de lichidator a Dascalescu&CO SPRL.
 
Lichidatorul desemnat a început procedura de lichidare, a notificat debitoarea și instituțiile bugetare, a procedat la invetarierea și evaluarea elementelor de activ și pasiv, a întocmit situațiile financiare aferente procedurii de lichidare și bilanțul de lichdiare al societății.
 
Inspecție fiscală - obligații de aproximativ 114 mii euro
 
În urma unei inspecții fiscale realizate de AJFP Constanța au rezultat obligații fiscale restante ale debitoarei în sumă de 571.534 lei (nr. aprox. 114 mii euro), astfel cum reiese din fișa sintetică a contribuabilului, emisă la data de 10.01.2023.
 
Lichidatorul a invederat că această creanță depășeste valoarea prag de 50.000 lei prevăzută de art. 5 pct. 72 din Legea nr. 75/2014, debitoarea încadrându-se în prevederile art. 38 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 85/2014.
 
Analizand actele și lucrările dosarului, Tribunalul Constanța a dispus intrarea în faliment prin procedură simplificata a debitoarei Touax Rail România SA, cu sediul în municipiul Constanța, strada Marcus Aurelius, județul Constanța.
 
Totodată, tribunalul a numit în calitate de lichidator judiciar, la solicitarea debitoarei, pe Dascalescu&Co SPRL.
 
Judecator-sindic al dosarului a fost Daniela-Alexandra Stamate, de la Tribunalul Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!
 
Princess Active Company SRL
Tribunalul Constanța i-a radiat firma Sabrinei Nedelcu, fost consilier județean din partea PSD

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.