Creditorii Nemesis International SRL vor stabili viitorul administrator special

Cabinetul Individual de Insolvenţă Oană Aurora Ioana, cu sediul în Bucureşti, strada Băltiţa nr. 6, înregistrat în Registrul Formelor de Organizare de la Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, reprezentat prin practician în insolvenţă Oană Aurora Ioana, desemnat lichidator judiciar al debitoarei Nemesis Internaţional SRL, având sediul în Constanţa, aleea Mălinului nr .6, în dosarul nr. 7945/118/2014, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia a II-a Civilă, în temeiul art. 53, alin. 1, raportat la art. 5, pct. 4 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, convoacă Adunarea Generală a Asociaţilor Nemesis Internaţional SRL la data de 3 februarie 2017, ora 10.00, la sediul lichidatorului judiciar.
 
Pe ordinea de zi se află desemnarea administratorului special, conform art. 52 şi următoarelor din Legea 85/2014. În cazul în care creditorii nu pot participa la şedinţa stabilită, îşi pot transmite punctul de vedere cu privire la desemnarea administratorului special prin poştă, e-mail, fax, cu cel puţin o zi înainte de data stabilită pentru adunare.
 
Conform celor mai recente date de la Registrul Comerţului, firma Nemesis Internaţional SRL a fost înregistrată în 1999, având sediul social în municipiul Constanţa, pe aleea Mălinului nr. 6. Capitalul social al firmei este de 200 de lei, deţinut în proporţii egale de Diana Chiribuţă (născută pe 23.03.1981) şi Carmen Dumitru (28.06.1961). Administrator judiciar este Oană Aurora Ioana CII, cu sediul în Bucureşti, Sectorul 4, pe strada Băltiţa nr. 6.

Potrivit codificării CAEN, firma se ocupă de activităţi de comerţ cu amănuntul al textilelor.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.