Divizia de Pază a Consiliului Judeţean Constanţa a intrat în insolvenţă. Are datorii de 7.979.896 de lei

Divizia de Pază are ca asociat unic Direcţia de Pază a Judeţului Constanţa, care se află sub autoritatea Consiliului Judeţean Constanţa.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa vor redeschide, pe data de 23 octombrie, dosarul în care societatea comercială Divizia de Pază SRL, cu sediul pe aleea Magnoliei, a solicitat şi a obţinut intrarea în insolvenţă. Divizia de Pază are ca asociat unic Direcţia de Pază a Judeţului Constanţa, care se află sub autoritatea Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, pe data de 21 iulie, Elena Laura Suliman, judecător sindic din Tribunalul Constanţa, a admis cererea formulată de debitoarea Divizia de Pază SRL. Astfel, „în temeiul art. 66 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Divizia de Pază SRL. Desemnează, provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe CII Tudoruş Cristina“, conform minutei judecătoreşti. Noul termen a fost fixat pentru data de 23 octombrie, ora 8.30.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 5 iulie, debitoarea Divizia de Pază SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală, conform art. 65, 66, alin. 1, art. 71, alin. 1, art. 44, alin. 1, lit d din L 85/2014.
 
„În susţinerea cererii, debitoarea a arătat că societatea înregistrează datorii certe, lichide şi exigibile de 7.979.896 de lei, a căror scadenţă a depăşit termenul de 90 de zile. Debitoarea şi-a declarat intenţia de reorganizare a activităţii şi a solicitat desemnarea în calitate de administrator judiciar a CII Tudoruş Cristina. (…) În temeiul art. 75 din legea 85/2014 de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, valorificarea drepturilor urmând a fi realizată doar în cadrul procedurii de insolvenţă.
 
La data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, acţiunea judiciară, acţiunea extrajudiciară şi executările silite suspendate încetează. Termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de intrare în faliment în procedura simplificată este de zece zile de la notificare. Fixează termenul-limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţe la 7.08.2017. Fixează termenul-limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 28.08.2017. Termenul pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar este de şapte zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar.
 
Fixează pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 22.09.2017. Fixează data primei şedinţe a Adunării Creditorilor la data de 4.09.2017, ora 12, la sediul administratorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor“, se mai arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
 
Conform datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, consultat la data de 6 august, SC Divizia de Pază SRL are sediul în municipiul Constanţa, pe aleea Magnoliei. Asociat unic al firmei este Direcţia de Pază a Judeţului Constanţa, cu acelaşi sediu, în municipiul Constanţa, pe aleea Magnoliei. Direcţia este un serviciu public cu personalitate juridică sub autoritatea Consiliului Judeţean Constanţa.

Demisia de onoare 

Ca reprezentant asociat al persoanei juridice apare Titi Lucian Giurcă, fostul director al Direcţiei de Pază a Judeţului Constanţa. Tot Titi Lucian Giurcă figurează şi ca administrator. Pe data de 24 iulie, Titi Lucian Giurcă a anunţat că şi-a dat demisia de onoare, după ce a fost implicat într-un incident rutier.
 

UPDATE. Titi Lucian Giurcă a demisionat din funcția de director a Direcției de Pază Constanța. Cine va asigura conducerea instituției

Comportament agresiv în traficul rutier Titi Lucian Giurcă, şeful Direcţiei Judeţene de Pază Constanţa, în atenţia Poliţiei Rutiere


Divizia de Pază SRL are ca obiect de activitate „protecţie şi gardă“.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este oficial! Firma însărcinată cu paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța a intrat în faliment!

03 Oct 2022 2534

Divizia de Pază SRL riscă să piardă contractul privind paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța! Cui va fi cesionat serviciul

03 Sep 2022 2149

Încet, dar sigur, Divizia de Pază a Consiliului Județean Constanța se îndreaptă către faliment! (DOCUMENT)

16 Jun 2022 1382

Creditorii Diviziei de Pază SRL, convocați în adunare (DOCUMENT)

03 Jun 2022 1502

Insolvența Diviziei de Pază SRL, a Consiliului Județean, merge mai departe la Tribunalul Constanța!

27 Apr 2022 1439

Divizia de Pază a Consiliului Județean Constanța, citată la tribunal! Se pune în discuție intrarea în faliment! (DOCUMENT)

04 Apr 2022 1741

Este oficial! Se pregătește intrarea în faliment a Diviziei de Pază a Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

17 Mar 2022 2512

Suma este imensă! Lovitură dură pentru Divizia de Pază SRL, firmă controlată de CJC! (DOCUMENT)

17 Feb 2022 3632

Insolvență Afaceri în creștere pentru Divizia de Pază SRL. Firma unei direcții a Consiliului Județean Constanța

15 Sep 2021 2383

Firma unei direcții a Consiliului Județean Constanța Titi Lucian Giurcă, chemat să răspundă pentru situația Diviziei de Pază SRL. I se cere o avere

11 Nov 2020 4399

Insolvenţa Diviziei de Pază a Consiliului Judeţean Constanţa, amânată pentru 2018

25 Oct 2017 3880

CNSC obligă CJC să reia o licitaţie Zip Escort, nemulţumită că a fost dată la o parte de CJC, după ce anul trecut câştigase tot (documente)

15 Jun 2016 4629

Oameni înjunghiaţi în plină stradă Pe mâinile cui lasă Primăria Constanţa siguranţa cetăţenilor şi pentru câţi bani (documente)

14 Jun 2016 7735

Constănţeni, vă simţiţi în siguranţă? Iată câţi bani cheltuieşte Primăria Constanţa pentru „liniştea“ noastră! (documente)

13 Jun 2016 4897