Buletin de presă IPJ

              Depistaţi de oamenii legii
                   La data de 05.05.2014, ora 08.00, poliţiştii oraşului Negru Vodă au fost sesizaţi cu privire la faptul că, mai multe persoane au sustras, în noaptea de 04/05.05.2014, din curtea locuinţei unei persoane, 5 stupi şi material lemnos, în valoare totală de 3000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate de către oamenii legii, aceştia au depistat şi identificat doi bărbaţi, bănuiţi de comiterea faptei, cu vârste de 33, respectiv 23 de ani, din localitate, care la data de 5 mai au comercializat o parte din materialul lemnos.
Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
 
Urmăriţi naţional depistaţi de poliţiştii constănţeni
La aceeaşi dată, la ora 11.00, poliţişti Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Constanţa au identificat şi reţinut doi bărbaţi, cu vârste de 32, respectiv 43 de ani, posesori ai unor mandate de executare a pedepsei închisorii de 2 ani, respectiv 3 ani, emise de către Tribunalul Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat şi infracţiuni la regimul vamal.
 
Cercetat pentru furt calificat
Poliţiştii Secţiei 5 cercetează în stare de libertate un bărbat, de 32 de ani, din Constanţa, întrucât a fost identificat de agenţii de pază, după ce a trecut de casele de marcat ale unui centru comercial, cu produse neachitate.
Prejudiciul a fost recuperat integral şi predat reprezentanţilor societăţii, celui în cauză fiind-i întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
 
Reţinuţi pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie
Poliţiştii Secţiei 7 Rurală Crucea au fost sesizați, la data de 5 mai a.c., cu privire la faptul că, o femeie, în vârstă de 80 de ani, din comuna Ghindărești, a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, fiindu-i sustrasă suma de 2.500 lei.
             În urma cercetărilor efectuate de către oamenii legii, aceştia au depistat şi identificat, la scurt timp, doi tineri, cu vârste de 25 de ani, respectiv 17 ani, din localitate, bănuiţi de comiterea faptei.
Cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului şi Judecătoriei Hârșova cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 
          Cercetat de poliţiştii din Medgidia
          La data de 1 mai a.c., poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, un bărbat de 33 de ani, din localitate a fost victima unei agresiuni, în urma unui conflict avut cu un alt bărbat de 26 de ani.

Deplasaţi cu operativitate la faţa locului, oamenii legii au stabilit faptul că, pe fondul unei altercaţii, bărbatul de 26 de ani ar fi aplicat o lovitură cu un obiect contondent asupra celui de 33 de ani.
          Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi în urma examinării medico-legale a victimei, coroborate cu celelalte cercetări preliminarii, bărbatul de 26 de ani este cercetat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
Persoana în cauză a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentată Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
 
          Cercetat de poliţiştii din Medgidia
           La data de 5 mai a.c., poliţiştii din Medgidia au reţinut pentru 24 de ore, un bărbat de 34 de ani, din localitatea Peştera, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice (1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat), a condus un autovehicul pe strada Poporului, din municipiul Medgidia, dinspre strada Decebal către strada Viilor şi, ajungând în zona intersecţiei cu strada Jiului, a efectuat manevra de întoarcere a autovehiculului fără a se asigura, intrând în coliziune cu un alt autovehicul, care circula în aceeaşi direcţie de mers şi se angajase regulamentar în depăşirea sa.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a două persoane din autoturismul care circula regulamentar, acestea fiind transportate la Spitalul Municipal Medgidia.
          Cercetările continuă, urmând ca, la data de 6 mai a.c., bărbatul de 34 de ani să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propunere de arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
 
 
COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Adolescent de 15 ani din comuna Nicolae Bălcescu, dat dispărut de rude! Sunați la 112 dacă îl vedeți

20 May 2024 290

IPJ Buzău Școala în Siguranță!

20 May 2024 188

IPJ Buzău„Săptămâna Prevenirii Criminalității”

20 May 2024 198

IPJ BacăuAcțiune truk &bus

20 May 2024 181

IPJ Ialomița„Săptămâna prevenirii criminalităţii” se desfășoară în perioada 20-24 mai 2024

20 May 2024 182

IPJ Bacău „Săptămâna prevenirii criminalităţii”

20 May 2024 222

IPJ Bacău2 bărbați reținuți de polițiști pentru furt calificat în urma mai multor percheziții domiciliare

20 May 2024 193

Constanța Tânăr cu permis suspendat, prins de polițiști la volan - s-a ales cu dosar penal

20 May 2024 262

Vine vara! IPJ Constanța cumpără mii de kit-uri pentru depistarea în salivă a substanțelor stupefiante!

20 May 2024 271

IPJ Constanța Duminică neagră pentru cei care au încălcat regulile rutiere. Polițiștii au împărțit amenzi

20 May 2024 280

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

20 May 2024 186

Tânăr de 18 ani din Tulcea, dat dispărut de rude! Sunați la 112 dacă îl vedeți

19 May 2024 434

Verificări ale polițiștilor rutieri, în municipiul Constanța. Amenzi de peste 22.500 lei

19 May 2024 361

Acțiuni ale polițiștilor din Constanța. Iată ce au constatat

19 May 2024 439

Știri Constanța Șofer fără permis, prins la volan de polițiști

19 May 2024 358