Sancţiuni aplicate urmare a incendiilor de mirişte în luna iulie

Unele persoane juridice şi fizice şi-au făcut un obicei de a îşi igieniza terenurile, prin arderea resturilor vegetale şi a miriştii, fără a respecta prevederile legale care reglementează modul cum se efectuează aceste arderi, în ultima lună înregistrându-se 25 incendii de acest fel.
Nu contează faptul că afară este vânt şi flăcările se propagă cu viteză foarte mare la vecinătăţi, punând în pericol gospodăriile din apropiere sau că suprafaţa incendiată se află în apropierea pădurii, existând riscul extinderii incendiului la fondul forestier. Pur şi simplu, aceste persoane dau foc şi pleacă, fără a mai supraveghea arderea sau a se gândi la consecinţe.
În acest sens, reprezentanţii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au efectuat verificări la toate aceste incendii de mirişte şi au aplicat 15 amenzi în valoare totală de 9.000 lei.
Trebuie înţeles faptul că aceste incendii vă pot pune în pericol viaţa, bunurile materiale şi mediul şi pot afecta traficul rutier sau feroviar, situaţii care pot genera adevărate tragedii, iar pentru stingerea acestora se consumă o cantitate mare de carburanţi, necesitând implicarea unui număr mare de resurse umane şi materiale.
Intervenţia specializată pentru stingerea acestor arderi necesită utilizarea unui volum apreciabil de resurse, costurile acestor intervenţii fiind semnificative.
 
***
Conform prevederilor H.G.R. nr. 537/2007, "arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei".
Pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase, cadrele Inspecției de Prevenire vor continua să verifice modul de respectare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, aplicând sancţiuni contravenţionale acolo unde nu se respectă prevederile legale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 210

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1242

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 198

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 223

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al ISU Dobrogea! 12 ani şi 6 luni de închisoare

26 Apr 2024 517

ISU GiurgiuÎn siguranță, de Sărbătoarea Floriilor

26 Apr 2024 213

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

26 Apr 2024 200

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 402

ISU Argeș - Incendii

25 Apr 2024 217

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 263

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 228

ISU Constanța Iepurașul Pompier vine în Piața Ovidiu! Toți copiii sunt așteptați

25 Apr 2024 503

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 688

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 566

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 306