Campania naţională "Paşaportul Anticorupţie" - 17.09.2008



Caravana, cu tema „Paşaportul anticorupţie” are ca scop sensibilizarea opiniei publice asupra fenomenului de corupţie, creşterea gradului de conştientizare asupra ameninţărilor reprezentate de orice formă de corupţie prezentă în societatea românească, promovarea instrumentelor de combatere a acestui flagel şi încurajarea grupurilor ţintă (categorii profesionale din sectorul public) pentru a acţiona împotriva unor astfel de acte reprobabile şi a le respinge cu fermitate.

Celelalte trei obiective ale Proiectului Phare au vizat evaluarea independentă a tuturor instituţiilor care au atribuţii de control şi inspecţie a activităţilor desfăşurate de agenţii economici, îmbunătăţirea mecanismelor de supervizare a declaraţiilor de avere şi de interese, dar şi a sistemului de incompatibilităţi (ANI), îmbunătăţirea activităţii DNA, ca principală instituţie cu atribuţii în investigarea cazurilor de mare corupţie din ţara noastră. Valoarea totală a proiectului este de 1,7 milioane de euro, din care 0,1 milioane euro reprezintă cofinanţare.

Evenimentul se constituie sub forma unei conferinte care va avea loc în sala ovală a Instituţiei Prefectului, incepînd cu ora 10,30, apoi vor fi oferite “Paşapoarte Anticorupţie” cetăţenilor. Participă reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, ai Agenţiei Naţionale de Integritate şi ai Institutului HAUS Finlanda.

Evenimentul este deschis presei.

BIROUL DE PRESA

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție la vandalizarea containerelor în Constanța!

17 May 2024 373

BNR semnalează o creștere semnificativă a economiei în 2024

13 May 2024 467

Vremea la Constanța astăzi 13 mai 2024! Previziunile meteorologilor pentru prima zi din săptămână (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 845

INS România Turismul, în luna martie 2024 - Vezi situația în stațiunile de pe Litoral și Delta Dunării (DOCUMENT)

08 May 2024 521

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 513

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 537

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2722

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 514

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1657

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 3060

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 872

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 730

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 734

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1627

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 766