Burse medicale pentru romi - 04.03.2009

Burse medicale pentru romi. Leadership în sănătate: o generaţie de profesionişti în domeniul sănătăţii
-Primul an de program în date statistice-


Ø Pentru anul academic 2008-2009 au fost primite 53 de aplicaţii şi au fost selectaţi 35 de finalişti de către Roma Education Fund è   rata de succes 66,3%.

Ø Dintre cei 35 de beneficiari ai bursei :
 - 17 (48,5%) sunt studenţi la facultăţi de Medicină, Farmacie sau colegii medicale sau medici rezidenţi,
  - 18 (51,5%) sunt înscrişi în şcoli postliceale sanitare acreditate de MEC.
  - 88,6% dintre bursieri sunt femei,

Ø Sastipen –Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate a organizat un training pentru 60 de semi-finalişti şi pentru mentori în care au fost abordate elemente de dezvoltare personală, inclusiv asumarea identităţii etnice, advocacy, aspecte referitoare la dreptul la sănătate, politici publice în domeniul sănătăţii.

Ø Asociaţia Medicilor Rezidenţi a selectat 12 mentori pentru a susţine pe cei 35 de bursieri.

Ø Open Society Institute a semnat acorduri de parteneriat pentru susţinerea programului cu :
- Ministerul Educaţiei şi Cercetării
- Ministerul Sănătăţii
- Agenţia Naţională pentru Romi

Până în acest moment :
- 15 (65%) dintre studenţi au pregătit articole pentru conferinţe de specialitate,
- 12 (50%) dintre studenţi s-au înscris la cursuri de limbi străine,
- Un bursier a câştigat o bursă internaţională pentru efectuarea unui stagiu de pregătire în Italia.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autorizație de construire pentru o investiție la adăpostul pentru câinii fără stăpân din Constanța

17 May 2024 292

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează asistent medical generalist. Iată ce trebuie să faci

17 May 2024 251

Angajări Constanța Post vacant la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia. Nu se solicită vechime!

17 May 2024 336

Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Tortoman, județul Constanța, angajează. Detalii

15 May 2024 539

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

14 May 2024 356

IJJ Constanța Vino și tu în echipa Jandarmeriei! Sunt ultimele zile de înscrieri

11 May 2024 711

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1510

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 1499

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 1056

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 915

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 656

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1266

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 559

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 589

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 858