IPJ Constanta EVENIMENTELE PRIVATE, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR

  • În acest sfârșit de săptămână, polițiștii constănțeni vor fi la datorie și vor verifica respectarea măsurilor impuse prin Legea 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Astfel, reamintim faptul că se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.
 
De asemenea, se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, etc.) în spaţii închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, terase, cafenele, săli/corturi de evenimente, precum și participarea la acest gen de activități.
 
Nerespectarea prevederilor legale atrage răspunderea contravențională a persoanelor implicate.

 
Desfășurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei.
 
De asemenea, participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 2.500 de lei.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie V-ați anulat vreun eveniment stabilit pentru 2020?

19 Oct 2020 1373

Să transformăm orașul Constanța în destinaţie culturală, prin încurajarea valorilor care consolidează comunitatea

11 Jul 2013 1062

Să transformăm orașul Constanța în destinaţie culturală, prin încurajarea valorilor care consolidează comunitatea

10 Jul 2013 1103