Angajări Constanța Loc de muncă disponibil la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Mangalia. Ce condiții ai de îndeplinit

Foto: Unsplash

Grădinița cu Program Prelungit nr. 3, structură a Școlii Gimnaziale nr. 3 Mangalia, județul Constanța, organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă, a postului vacant de îngrijitor de copii.
 
Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale, conform art.15 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1336 / 2022:
1. are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind a Spaţiul Economic European sau cetățenia Confederației Elvețiene;
2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003- Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare ;
4. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei eliberate de medicul de medicina muncii.;
5. îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
6. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securității naționale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracțiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârşite cu intenţie, care ar face o persoană candidate la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
7. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercitaprofesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvîrșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.
8. nu a comis infracțiunile prevazute la art.1 alin 2 din Legea nr 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea SNDGJ, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin 1 lit. h.
 
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale sunt:
• Studii liceale cu bacalaureat;

• Curs de igienă ;
• Cunoașterea și respectarea normelor igienico-sanitare ;
• Abilităţi pentru munca cu copii și munca în echipă;

• Abilităţi de comunicare şi relaţionare cu publicul
• Cunoştinţe în domeniul SSM şi PSI;
• Cunoștințe de legislație specifică locului de muncă , codului de conduită.

Probe de concurs:
• Proba scrisa
• probă practică
• Interviu

Concursul se va organiza la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3, structură a Școlii Gimnaziale Nr.3 Mangalia conform calendarului următor:
  • 01.04-12.04.2024, ora 9.00-12.00 – depunerea dosarelor;
  • 15.04.2024 – selectie dosare intre orele 9.00-12.00
  • 15.04.2024 – afisare rezultate selecție dosare, ora 14,00
  • 16.04.2024, orele 12.00-12.30- proba scrisă;
  • 16.04.2024, ora 13.00 – afisarea rezultatelor de la proba scrisa
  • 16.04.2024, ora 13.30 – depunerea contestatiilor pentru proba scrisa
  • 16.04.2024, ora 15.00 afisarea rezultatelor dupa contestatii
  • 17.04.2024, orele 11.30-12.00- proba practică;
  • 17.04.2024, ora 13.00 – interviul ( acesta se va susține doar de candidații care au trecut de prima probă).
  • 17.04.2024, ora 15.00 – afisarea rezultatelor finale.
 
Depunerea dosarelor de participare la concurs se pot depune la secretariatul şcolii, Str. Albatros, Nr.10 în intervalul orar 8.00-12.00 până cel târziu în data de 14.04.2024 şi vor conţine:
1. Formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în HG nr. 1336 / 2022;
2. Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate ;
3. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume , după caz
3. Copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
4. Copia carnetului de muncă, / REVISAL , sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
5. Cazierul judiciar;
6. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale, eliberate de medicul de medicina muncii ;
7. Curriculum vitae;
8. Declaratie pe propria raspundere privind legaturi de rudenie cu angajatii in functii de conducere ;
9. Declaratie pe propria raspundere privind falsul in declaratii ;
10. Certificat de integrare comportamentala;
11. Curs de igienă;
Copiile de pe actele necesare se prezintă însoţite de documentele originale şi se certifică pentru conformitate cu originalul de către Serviciul secretariat.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Locuri de muncă Constanța Grădinița cu Program Normal „Zubeyde Hanim” angajează. Detalii

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.