Două posturi de director scoase la concurs la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol. Ce condiții trebuie îndeplinite

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, anunţă organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director – director medical şi director de îngrijiri, în data de 05.11.2018 la sediul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare, Techirghiol, str. Dr. Victor Climescu nr. 34 – 40.

Potrivit anunțului publicat în Monitorul Oficial, dosarele de înscriere se depun la secretarul comisiei de concurs – şeful serviciului resurse umane al sanatoriului, între orele 8.00 -15.00, până la data de 29.10.2018 ora 15.00.

Informaţii suplimentare privind condiţiile de participare, bibliografia şi temele de proiect se obţin de la serviciul resurse umane, tel.0241/481757, 0241/481721 persoană de contact – dl. Darius Dobrin şi de pe site-ul instituţiei.

Condiţii de înscriere:
  • criterii specifice pentru directorul medical:
  • sunt absolvetiţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină;
  • sunt confirmați cel puţin medic specialist;
  • au minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă.
  • criterii specifice pentru directorul de îngrijiri:
  • sunt asistenţi medicali generalişti principali sau asistenţi medicali principali în specialitatea unităţii sanitare pentru unităţile care asigură asistenţă medicală într-o singură specialitate;
  • au cel puţin 2 ani vechime ca asistenţi medicali principali;
  • sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă sau scurtă durată, cu diplomă de licenţă/absolvire.

Concursul se va desfăşura la sediul unităţii în data de 05.11.2018 începând cu ora 10.00 – proba scrisă (verificarea cunoştinţelor din legislaţia specifică postului), precum şi susţinerea proiectului şi interviul de selecţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 224

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 602

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 566

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 367

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 489

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 393

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 552

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 788

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 455

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 859

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7457

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 551

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 796

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 707

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 644