20 Oct, 2018 12:09
1913
Cătălina BĂLTĂREȚU
Serviciul Public de Asistenţă Socială Constanța, Strada Unirii, numărul 104, județul Constanța, organizează conform Legii numărul 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea prin promovare a funcției publice de conducere vacante de
șef birou, gradul II,Birou Juridic,Direcția Financiară,Organizare,Personal.
Concursul de promovare se va desfășura la sediul instituției din Strada Unirii, numărul 104, astfel :
- Proba scrisă în data de 20.11.2018, ora10.00;
- Proba interviu în data de 22.11.2018, ora 14.00.
- Șef birou, gradul II, Biroul juridic, Direcția Financiară, Organizare, Personal- ID post-476134.
Categoria- funcție publică de conducere.
Pregătire de specialitate:
- Studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe juridice;
- Studii de masterat sau studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
- Să fie numiți într-o funcție publică din clasa I;
- Minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
- Să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile legii.
Candidații vor depune dosarele de participare la concurs în intervalul 19.10.2018- 07.11.2018, inclusiv, la sediul instituției din Strada Unirii, numărul 104, Constanța.
Relații suplimentare se obțin la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială Constanţa, Strada Unirii numărul 104, persoană de contact- Mocanu Mihaela, telefon: 0341/180.112.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: