Meteo

Alertă meteo. Se strică vremea în toată țara. Pe litoral sunt așteptate precipitații mixte și polei.

Meteorologii au emis astăzi o informare meteo valabilă în intervalul 15 ianuarie, ora 20.00 – 17 ianuarie, ora 20.00. Potrivit ANM, în acest interval se vor înregistra precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, polei, intensificări ale vântului și ninsori viscolite la munte. 

Conform ANM, în cursul nopții de luni spre marți (15/16 ianuarie) și în primele ore ale zilei de marți (16 ianuarie) pe arii relativ extinse în sudul și sud-estul teritoriului va ninge în general slab cantitativ. Pe litoral vor fi posibile și precipitații mixte și polei.

Din după-amiaza zilei de marți (16 ianuarie) precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat și în lapoviță și ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp, cu precădere, în zonele de munte și în sud-vest.

Local se va semnala polei în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, apoi și în Muntenia, Moldova și posibil în Dobrogea.

În zonele de munte temporar vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, în noaptea de marți spre miercuri (16/17 ianuarie) îndeosebi în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, iar miercuri (17 ianuarie) mai ales în zona Carpaților Meridionali.

Vântul se va intensifica în regiunile vestice, unde temporar va atinge viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă, rafalele vor depăși 70...80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.
 
În noaptea de luni spre marți (15/16 ianuarie) vremea se va menține geroasă în nordul, nord-estul și centrul țării.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În această noapte ANM a emis primul Cod Roşu de furtună din România. La graniţa cu Dobrogea. Prognoza meteo actualizată

16 Jun 2018 2671

Codul galben de ceaţă din judeţele Constanţa şi Tulcea, prelungit până la ora 12.00

15 Apr 2018 638

UPDATE Cod Galben pentru județele Constanța și Tulcea. Localități afectate. Ce spun specialiștii

27 Mar 2018 3368

Meteo Alerta de cod galben pentru Dobrogea, prelungită. Iată până când

11 Feb 2018 776

Alerta meteo. Ţara arde. Cod Roşu în vest. Cod Portocaliu în est. Cât durează. Care vor fi maximele

03 Aug 2017 1377

UPDATE Alertă Cod Portocaliu în județele Constanța și Tulcea. Ce zone sunt vizate. Cod Galben toată ziua

28 Jul 2017 2056

UPDATE 4 Cod Portocaliu în judeţul Constanţa. Ce localităţi sunt afectate

23 Jul 2017 5572

UPDATE2. Cod Galben Alertă meteo pentru județele Constanța și Tulcea. Vânt puternic și averse de ploaie

04 Jul 2017 2820

Alertă meteo Vânt puternic pe litoral

02 Jul 2017 4437

Județele Constanța și Tulcea. Alertă Cod Galben. Ce spun meteorologii. Este posibil pentru Dobrogea să se emită alerta Cod Portocaliu

29 Jun 2017 5655

Constanța. Alertă meteo. Două zile de foc. Temperaturi record și disconfort termic. Care vor fi temperaturile resimțite

25 Jun 2017 5180

Atenţie şoferi Ploaia torenţială îngreunează traficul pe A2

30 Apr 2017 5803

UPDATE. Cod Galben pentru județele Constanța și Tulcea. Motivul pentru care a emis ANM alerta

28 Feb 2017 867

UPDATE Constanța. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi. Cât mai ține Codul Galben de iarnă grea

31 Dec 2016 12240

Constanța vizată de două Coduri Galbene. Unul mai rău ca altul. Când se termină unul când celălalt. Alerta meteorologilor

30 Dec 2016 21322

UPDATE2 Constanța. Cod Galben, prelungit în tot județul. De ce au emis meteorologii alerta. Ger mare. Ce mai spun specialiștii despre ninsori

19 Dec 2016 4645

UPDATE. Avertizare nowcasting Cod Galben în județele Constanța și Tulcea. De ce a fost emisă alerta

16 Dec 2016 3819

Acum. Zone în România sub Cod Portocaliu. Vezi ce se întâmplă

02 Dec 2016 1183

Cod Galben în județul Constanța. Alertă de vreme rea pentru toată țara

12 Nov 2016 4458

Constanța. Cum va fi vremea azi. Meteorologii au emis o informare pentru toată țara valabilă până luni noaptea

29 Oct 2016 2392

UPDATE Alertă. Îngrijorarea meteorologilor. Ce ne așteaptă. Cod Galben de caniculă în Dobrogea

21 Jun 2016 3780

Alertă meteo. Intră în vigoare de azi. Valabilă și mâine. Ce prognoze fac specialiștii

17 Jun 2016 2960

Un val de caniculă vine spre România De când vor creşte temperaturile în termometre

13 Jun 2016 7238

Alertă meteo. Alta. Ce ne așteaptă, de vineri, timp de o săptămână. Scăpăm de ploi dăm de altele

13 Jun 2016 12692

Alertă meteo Grindină şi descărcări electrice

29 Apr 2016 1872

Intră în vigoare alerta meteo pentru sudul și estul țării. Prognozele specialiștilor

22 Mar 2016 1458

Prognoza meteo actualizată Cod galben de ger în aproape toată ţara

20 Jan 2016 930

​Pompierii în alertă după ploaia din această dimineaţă

06 Oct 2015 975

Prognoza meteo pe trei luni Alertă de secetă prelungită pentru toată vara

19 Jun 2015 881

Alertă Meteo de caniculă, disconfort termic şi instabilitate atmosferică

14 Jun 2015 950

ALERTĂ Ploi, descărcări electrice şi grindină în mai multe zone din ţară

09 May 2015 1357

Informare meteorologică Toată ţara se află sub alertă de ploi abundente

27 Mar 2015 896

Alertă meteo Se întorc ninsorile, lapoviţa şi vântul

23 Jan 2015 972

O nouă alertă meteo pentru Dobrogea

19 Jan 2014 1173

Meteo O nouă avertizare de vânt puternic în Dobrogea

27 Oct 2012 1093

Statiunea Costinesti, lovita de furtuna. O bucata din plaja a fost distrusa (video)

29 Jun 2010 7160

Vremea rea pune pe jar autoritatile

07 Jan 2006 474

Autoritatile locale, in alerta

22 Sep 2005 615

Sudul judetului a fost inchis circulatiei rutiere

08 Jan 2004 477

Sudul judetului a fost inchis circulatiei rutiere

08 Jan 2004 663

Toate drumurile sunt practicabile

13 Jan 2003 567

Gheorghe Martin a decretat stare de alerta la nivelul Comisiei judeteane pentru dezastre

27 Jul 2002 575