Avertizare ANM valabilă până marţi. Se răceşte vremea în toată ţara!

În urmă cu puţin timp, ANM a emis o avertizare pentru toată ţara, valabilă în intervalul 27 noiembrie, ora 16:00 – 29 noiembrie, ora 23:00.

În intervalul menţionat vor fi perioade de timp în care se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15...20 l/mp.

În seara zilei de duminică vor fi ploi, dar în noaptea de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde valorile termice vor marca o scădere accentuată.

În noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă.

Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi 50...60 km/h. Îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60...70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă meteo! Se strică vremea în mai multe zone din țară! Cod galben la limita cu județul Constanța

07 May 2024 1491

Ce ne așteaptă în primele zile din mai, în Dobrogea? Iată semnificația codurilor meteo

06 May 2024 717

ANM Meteorologii anunță iar o răcire a vremii. Cum va fi în Dobrogea în perioada 6-19 mai 2024?

06 May 2024 668

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

04 May 2024 3294

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 717

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 550

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 860

Plouă la Constanța! Cum va fi vremea în următoarele zile la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 2087

Oficial de la ANM! Cum va fi vremea în Dobrogea de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

29 Apr 2024 827

ANM Se schimbă iar vremea. Se anunță averse cu descărcări electrice

25 Apr 2024 1176

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 966

Alertă meteo! O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa România

23 Apr 2024 804

ANM Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării

22 Apr 2024 733

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 683

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 491