Meteo

Cod galben de intensificări ale vântului în județul Constanța. Când intră în vigoare atenționarea meteo. Cum va fi vremea în alte zone ale țării

Meteorologii au actualizat informarea meteo și au emis cod galben de vreme rea.
 
Potrivit ANM, informarea meteo vizează precipitații mixte în vest, nord și centru, ninsori la munte, intensificări ale vântului și este valabilă în intervalul 09 decembrie, ora 11.00 – 10 decembrie, ora 20.00.
Conform meteorologilor, în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, vor fi precipitații moderate cantitativ, la început sub formă de ploaie și lapoviță, apoi vor predomina ninsorile și local se va depune strat de zăpadă.
     
În regiunile sudice și sud-estice precipitații locale se vor semnala în cursul nopții de sâmbătă spre duminică și în prima parte a zilei de duminică și vor fi ploi, dar trecător și lapoviță sau ninsoare.
     
La munte aria ninsorilor va fi în extindere începând cu masivele vestice, iar vântul va prezenta intensificări susținute.
     
Temporar vântul se va intensifica și în zonele joase de relief, cu viteze în medie de 45...55 km/h.
 
În  cursul zilei de duminică (10 decembrie), treptat precipitațiile vor fi în diminuare și în restrângere.
 
De asemenea, astăzi de la ora 15.00 intră în vigoare o atenționare cod galben valabilă până mâine la ora 16.00, perioadă în care se vor semnala intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă consistent.
 
Astfel, în toate zonele de munte, temporar vor fi ninsori local însemnate cantitativ și cu depunere de strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60...70 km/h, iar pe creste peste 80...90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.
 
Un alt cod galben vizează sudul Olteniei, al Munteniei și al Dobrogei și este valabil în intervalul 10 decembrie, orele 02 – 16, când se vor înregistra intensificări ale vântului.
 
Potrivit ANM, în intervalul menționat în sudul Olteniei, al Munteniei și al Dobrogei vântul va avea intensificări  cu viteze de 55...60 km/h și temporar 70 km/h.
 
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Sursa foto: ANM

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenționare de călătorie în Regatul Țărilor de Jos. Meteorologii au emis cod galben de vânt puternic

21 Sep 2018 212

Inundaţii în Tulcea! Meteorologii au anunţat averse şi grindină (galerie foto)

05 Sep 2018 1192

UPDATE. Atenționări cod portocaliu și galben de ploi în judeţele Tulcea și Constanța. Când expiră atenționările meteo

05 Sep 2018 814

Cod galben de vreme rea în județul Tulcea. Ce zonă este vizată și când expiră atenționarea meteorologilor

04 Sep 2018 409

Atenţionare meteo Cod galben de ploi. Ce judeţe sunt vizate

03 Sep 2018 851

Cod galben de averse în judeţul Tulcea!

27 Aug 2018 2864

Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în mai multe județe din țară. Se strică vremea și în Dobrogea

27 Aug 2018 909

Meteo Ploi în mai mult de jumătate de țară

26 Aug 2018 351

UPDATE Cod galben de averse şi grindină în judeţul Constanţa!

19 Aug 2018 6507

Ploaie torenţială la Moreni. Străzile din municipiul dâmboviţean, inundate

19 Aug 2018 309

Cod galben de ploi în judeţul Tulcea!

18 Aug 2018 621

Cod galben în Dobrogea! A intrat în vigoare. Averse, grindină, descărcări electrice și intensificări ale vântului!

17 Aug 2018 3543

Avertisment al meteorologilor pentru astăzi Cod portocaliu și galben în mai multe județe din România!

17 Aug 2018 1707

UPDATE Municipiul Constanţa sub cod galben. Descărcări electrice, averse, grindină, vijelie!

07 Aug 2018 3296

Cod galben de vreme rea în județul Tulcea. Ce zonă este vizată și când expiră atenționarea meteorologilor

06 Aug 2018 636

UPDATE Avertizare meteo!

01 Aug 2018 3607

Cod galben de ploi, vânt şi descărcări electrice în judeţul Constanţa! Cât va dura

31 Jul 2018 1272

UPDATE ANM. Cod galben de ploi în judeţele Constanţa şi Tulcea!

31 Jul 2018 6435

Atenţionare meteorologică. Codul galben se prelungeşte! Ce judeţe vor fi afectate de ploi

31 Jul 2018 564

Cod galben de ploi în judeţele Constanţa şi Tulcea!

30 Jul 2018 847

Mai multe județe din țară, sub cod galben de vreme severă. Când expiră atenționarea meteorologilor

30 Jul 2018 393

UPDATE. Județele Constanța și Tulcea sub cod galben de vreme rea. Ce zone sunt vizate de atenționarea meteo

30 Jul 2018 592

Atenționare nowcasting Cod galben de ploi în judeţele Constanţa şi Tulcea!

29 Jul 2018 1189

Plouă torenţial la Constanţa! (galerie foto + video)

29 Jul 2018 1983

Alertă meteo Cod galben de ploi, descărcări electrice și grindină în mai multe localități din județele Constanța și Tulcea

29 Jul 2018 1858

Copac prăbușit peste mașinile parcate din fața unui bloc din zona Abator din Constanța (video)

28 Jul 2018 807

UPDATE. Se întorc ploile pe litoral. Cod galben de vreme rea în județele Constanța și Tulcea. Când expiră atenționarea meteorologilor

28 Jul 2018 6028

Accident rutier grav la ieșire din Sighișoara. O motocicletă și o căruță implicate. Șapte persoane au fost rănite

28 Jul 2018 1115

Cod galben de vreme rea în mai multe județe din țară. Dobrogea a ieșit de sub avertizarea meteo. Ce spun meteorologii

28 Jul 2018 1895

Cod Galben în Dobrogea. Valabil toată ziua. Ce prognozează specialiştii în meteo

28 Jul 2018 2072

Atenționare de călătorie în Grecia. A fost prelungită perioada de înrăutățire a vremii

27 Jul 2018 287

Cod galben de inundații pe râurile mici din județele Constanța și Tulcea. Când expiră atenționarea hidrologilor

27 Jul 2018 705

Alertă meteo Instabilitate atmosferică accentuată și ploi torențiale, în jumătate de țară

27 Jul 2018 880

Probleme în municipiul Constanța după ploaia torențială. Cum s-a circulat pe străzile din oraș (galerie foto+video)

26 Jul 2018 504

Atenție șoferi. Plouă torențial pe DN3 Constanța-Valu lui Traian. Județul Constanța este sub cod galben de vreme rea (galerie foto)

26 Jul 2018 2895

Nori negri deasupra Constanței. Se anunță ploi torențiale (video)

26 Jul 2018 1661

Codul galben de vreme rea se prelungeşte în Dobrogea

26 Jul 2018 926

RAJA prelungește Comandamentul pentru Situații de Urgență. Meteorologii au emis cod galben

26 Jul 2018 546

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în Dobrogea!

26 Jul 2018 1289

Avertizările de vreme rea, actualizate de ANM. Județele Constanța și Tulcea rămân sub cod portocaliu de ploi abundente

25 Jul 2018 2864

Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în Dobrogea!

24 Jul 2018 1032

INHGA. Judeţele Constanţa şi Tulcea, sub cod portocaliu de inundaţii

24 Jul 2018 889

Probleme după codul portocaliu ce a vizat localitatea Saraiu. Drumarii DRDP Constanța, chemați în ajutor (galerie foto)

23 Jul 2018 2370

Surpriză pe cerul orașului Constanța după furtună. Un dublu curcubeu a înfrumusețat cerul (galerie foto-video)

22 Jul 2018 1592

LIVE. Noi amenințători pe cer la Constanța. Imagini impresionante surprinse în Portul Constanța (galerie foto-video)

22 Jul 2018 2187

UPDATE. Județele Constanța și Tulcea sub cod galben și cod portocaliu de vreme rea. Ce zone sunt vizate de atenționarea meteo

22 Jul 2018 2225

Alertă meteo Cod galben de ploi torenţiale şi intensificări ale vântului jumătate de țară, până marţi noaptea. Este afectată și Dobrogea

22 Jul 2018 2680

UPDATE Cod galben de ploi şi grindină în judeţul Constanţa!

21 Jul 2018 7424

Ploile au lovit litoralul Mării Negre. În urma lor au rămas străzi inundate (video)

18 Jul 2018 3920

Cod galben de inundații în județul Constanța. Ce spun hidrologii

18 Jul 2018 1517