Cod Galben în Dobrogea. Ce anunță meteorologii

  • Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip cod galben, valabilă în perioada 15 martie, ora 14:00 - 17 martie, ora 20:00.
  • Ploi însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

În intervalul menționat, se vor semnala ninsori și strat consistent de zăpadă la munte și în Transilvania; viscol la altitudini de peste 1500 m; ploi și ninsori abundente în Moldova și local ploi însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru și la munte. Se vor acumula cantități de apă de peste 25…30 l/mp și, pe arii restrânse, 40…60 l/mp. Vor fi ploi (mai ales averse cu descărcări electrice, luni după-amiază, în sud-est), ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, luni spre marți (15/16 martie), în toată zona de munte și în Transilvania, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Moldova, la început vor fi ploi abundente, iar începând de marți (16 martie) vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ îndeosebi în zona deluroasă.

La munte, la peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h, iar începând de marți (16 martie), în special în Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea.

Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în Transilvania și Moldova, dar la intensități mai reduse.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenţionare meteo. Cod Galben în judeţul Tulcea

17 May 2021 609

ANM. Schimbare de vreme în toată ţara. Ce spun specialiştii

17 May 2021 805

Avertizare Cod Galben în județele Constanța și Tulcea

16 May 2021 2867

Informare meteorologică Averse torențiale, vânt, vijelii și grindină, în toată România

13 May 2021 879

Comunicatul ANM cu privire la transportul de praf saharian în zona României

30 Apr 2021 997

Universitatea Ovidius din Constanţa celebrează Ziua Pământului

22 Apr 2021 520

Cum va fi vremea în Dobrogea. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

19 Apr 2021 735

Meteo Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni

12 Apr 2021 884

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Meteorologii au emis prognoza

06 Apr 2021 831

Informare meteo valabilă joi și vineri. Ce spun meteorologii

01 Apr 2021 1282

Se răcește vremea în Dobrogea și nu numai. Opinia specialiștilor de la ANM

21 Mar 2021 1146

Cod galben de vânt puternic în Dobrogea

10 Mar 2021 709

Prognoza meteo pe Dobrogea Cum va fi vremea în zilele următoare

08 Mar 2021 653

Avertizare nowcasting. Vânt puternic în Dobrogea

06 Mar 2021 1253

ANM Cod galben de vânt puternic în Dobrogea

27 Feb 2021 1170