Iată cum va fi vremea în luna octombrie în Dobrogea, dar și în restul țării

Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Unsplash
  • Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, vremea menţinându-se însorită pe parcursul a mai multor zile, chiar dacă nopţile vor deveni tot mai reci, iar în majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă.

Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, vremea menţinându-se însorită pe parcursul a mai multor zile, chiar dacă nopţile vor deveni tot mai reci, iar în majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă, se arată în caracterizarea climatică a lunii, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), conform Agerpres.

Meteorologii precizează că octombrie este una dintre lunile cu cele mai mici valori ale cantităţii totale lunare de precipitaţii, iar din punct de vedere termic se pot înregistra şi temperaturi „estivale" ce depăşesc 35 - 38 de grade Celsius.

Temperatura maximă absolută a acestei luni în România este de 39 de grade, iar cea minimă de -21,3 grade Celsius.

„Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5 - 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie", precizează specialiştii ANM.


Din datele înregistrate în perioada 1961 - 2022 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, temperatura medie multianuală a lunii octombrie are valori cuprinse între 10 şi 12 grade Celsius în zonele de câmpie şi deal din Oltenia, Muntenia, Banat, Crişana, în cea mai mare parte a Dobrogei şi pe areale mai restrânse din Moldova.

Pe Litoral, în Delta Dunării şi local, în sud-vestul Banatului şi în lunca Dunării, mediile depăşesc 12 grade Celsius. Valori între 8 şi 10 grade Celsius sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramureşului, celei mai mari părţi a Moldovei şi Subcarpaţilor. În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă (sub 1.500 de metri) sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între 4 şi 8 grade Celsius. În zona montană înaltă (la peste 1.500 de metri) aceste valori coboară până la 2 - 4 grade Celsius, iar la Vf. Omu chiar sub zero grade Celsius.

„Uneori, pe fondul advecţiei unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime "estivale" chiar şi în luna octombrie, temperaturi ce depăşesc 35 - 38 grade Celsius", se arată în analiza ANM.


Temperatura maximă absolută a acestei luni în România este de 39 de grade Celsius şi s-a înregistrat în ziua de 3 octombrie 1952, la Armăşeşti (judeţul Ialomiţa). Maxima absolută a lunii octombrie la Bucureşti este de 35,5 grade, înregistrată pe 2 octombrie 1952, la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi. În aceeaşi zi s-a înregistrat şi temperatura maximă absolută a staţiei meteorologice Bucureşti-Băneasa, 35,2 grade Celsius.

„În luna octombrie 1952, temperatura maximă absolută a fost depăşită la 52 de staţii meteorologice, în 2 octombrie, majoritatea valorilor fiind mai mari de 30 de grade Celsius", susţin meteorologii.


De asemenea, temperatura maximă absolută a fost depăşită la un număr mare de staţii şi în anii: 2012 (la 51 staţii meteo, majoritatea fiind înregistrate în ziua de 1 octombrie), 1993 (la 32 de staţii meteo, în perioada 13 - 17 octombrie), 1991 (la 33 de staţii meteo, în ziua de 1 octombrie).

În topul anilor cu cele mai calde luni octombrie, la nivelul României, se regăsesc: 1966, 1984, 2001, 2012, 2018, 2019.

Tot în această lună, advecţiile de aer artic produc adesea răciri bruşte şi intense ale vremii, temperatura minimă coborând chiar şi sub minus 15 grade Celsius. Temperatura minimă absolută din octombrie în România este -21,3 grade Celsius şi a fost înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 27 octombrie 1988.

La Bucureşti, minima absolută este de -10,7 grade Celsius, înregistrată în 31 octombrie 1920, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La staţiile meteo Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, temperatura minimă absolută este -7,2 grade Celsius (27, 29 octombrie 1988), respectiv -8 grade Celsius (30 octombrie 1997). În anul 1988, în zilele de 27 şi 28 octombrie, la 69 staţii meteorologice s-au înregistrat temperaturi minime mai mici decât minimele absolute ale staţiilor, iar în anul 1997, la 75 de staţii meteorologice, minima lunii octombrie a fost mai mică decât minima absolută, aceste valori înregistrându-se în perioada 27 - 30 octombrie.

În topul anilor cu cele mai reci luni octombrie se află: 1971, 1972, 1979, 1997, 2010, etc.


Potrivit ANM, luna octombrie este una dintre lunile caracterizate de cele mai mici valori ale cantităţii totale lunare de precipitaţii.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2022, la staţiile meteorologice din reţea, cantităţile lunare de precipitaţii, medii multianuale, din această lună, sunt cuprinse între 30 şi 50 mm în cea mai mare parte a ţării, cu diferenţa că în jumătatea estică şi în centrul ţării cantităţile sunt mai mici cu aproximativ 10 mm faţă de celelalte regiuni.

Cantităţi sub 30 mm sunt caracteristice mai ales Deltei Dunării şi unor areale restrânse din Dobrogea şi Transilvania. Între 50 şi 75 mm se înregistrează în Carpaţii Meridionali, Podişul Getic, Subcarpaţii Getici, Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Valori ale mediilor lunare multianuale de precipitaţii ce depăşesc 75 mm se regăsesc, în special, la staţiile meteorologice situate la altitudini mai mari de 1.800 de metri.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din octombrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 318,1 mm, la Stâna de Vale, în anul 1992.

În Capitală, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 143,3 mm, înregistrată la staţia Bucureşti - Filaret, în anul 1972. La staţiile meteorologice Bucureşti - Băneasa şi Bucureşti - Afumaţi, cantităţile lunare maxime absolute de precipitaţii din octombrie s-au înregistrat în anul 1972 şi sunt de 131,8 mm, respectiv 130,4 mm.

Exemple de ani în care au fost înregistrate maxime absolute de precipitaţii la un număr mare de staţii sunt: 1972 (42 staţii meteorologice) şi 2016 (30 staţii meteorologice). Cele mai ploioase luni octombrie s-au înregistrat în anii: 1972, 1974, 2003, 2007, 2016, etc., iar cele mai secetoase în anii: 1965, 1969, 1985, 1995, 2000, etc..

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 128,2 mm, la Cernavodă, în data de 4 octombrie 1945.

În Capitală, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 76,6 mm, înregistrată în 2 octombrie 2005, la staţia meteorologică Bucureşti - Băneasa. La staţiile meteorologice Bucureşti - Afumaţi şi Bucureşti - Filaret, maximele absolute ale cantităţii de precipitaţii căzută în 24 de ore, în octombrie, s-au înregistrat în data de 1 octombrie 2013, fiind 71,2 mm, respectiv 64,6 mm.

Estimările meteorologice emise pentru intervalul 3 - 31 octombrie 2022 de ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), arată că valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi, în general, deficitare pe întreg teritoriul României.



Citește și:
Schimbări în prognoza meteo din Dobrogea, în zilele următoare. Ce spun meteorologii

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă meteo! Se strică vremea în mai multe zone din țară! Cod galben la limita cu județul Constanța

07 May 2024 1518

Ce ne așteaptă în primele zile din mai, în Dobrogea? Iată semnificația codurilor meteo

06 May 2024 765

ANM Meteorologii anunță iar o răcire a vremii. Cum va fi în Dobrogea în perioada 6-19 mai 2024?

06 May 2024 693

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

04 May 2024 3334

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 733

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 556

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 930

Plouă la Constanța! Cum va fi vremea în următoarele zile la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 2104

Oficial de la ANM! Cum va fi vremea în Dobrogea de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

29 Apr 2024 840

ANM Se schimbă iar vremea. Se anunță averse cu descărcări electrice

25 Apr 2024 1188

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 972

Alertă meteo! O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa România

23 Apr 2024 809

ANM Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării

22 Apr 2024 746

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 686

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 498