Mai multe județe din țară sub cod portocaliu și cod galben de instabilitate atmosferică și averse torențiale

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi mai multe avertizări meteo de vreme rea ce vizează cea mai mare parte din țară. 

Potrivit ANM, în intervalul 11 iunie, ora 11.00 – 11 iunie, ora 23.00 va fi valabilă o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. 

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Muntenia. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

 De asemenea, în intervalul 11 iunie, ora 12 – 11 iunie, ora 21 va fi valabilă o avertizare cod portocaliu de averse torențiale. 

Astfel, în județele Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț și Harghita și zona de munte a județelor Maramureș, Bihor, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș și Bacău vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă în intervalul 11 iunie, ora 23 – 12 iunie, ora 6. 

Conform ANM, în intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Moldovei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Nu în ultimul rând, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă în intervalul 12 iunie, ora 6 – 13 iunie, ora 10. 

Astfel, în intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Notă: În restul teritoriului, după-amiaza și seara, manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse.


 Un cod portocaliu de averse torențiale a fost emis pentru intervalul 12 iunie, ora 10 – 13 iunie, ora 10. 

În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Dolj și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara și Argeș vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

Citește și: 

Cod portocaliu de viituri pe râuri din 7 judeţe. Cod galben de inundaţii în 22 de judeţe!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 434

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 921

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 725

IGSUCod portocaliu și galben

02 Apr 2024 357

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 680

ISU Giurgiu10 ore de vânt puternic, mâine, în județul Giurgiu

01 Apr 2024 347

Alertă meteo Se strică vremea în toată țara! Județele Constanța și Tulcea sub avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben

01 Apr 2024 9605

MAERepublica Franceză – Cod portocaliu de ploi și inundații în sudul țării

11 Mar 2024 496

Judecătoriile din Constanța și Tulcea, „cod“ portocaliu și roșu de judecători lipsă! Analiză Alin Ene, membru CSM

08 Feb 2024 789

Furtuna Isha ajunge în Europa! Mai multe state sub avertizări meteo cod roșu. Și România va fi afectată

21 Jan 2024 2043

Avertizare emisă de hidrologi Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii! Județele vizate

21 Jan 2024 664

Hidrologii în alertă! Coduri Portocaliu și Galben pe râuri din diverse județe

19 Jan 2024 631

Avertizare hidrologică! Pericol de inundații

18 Jan 2024 607

MAE Atenționare de călătorie pentru Republica Moldova - Cod portocaliu de intemperii și perturbări în domeniul transporturilor

08 Jan 2024 715

Date actualizate Apele Române anunță avertizări hidrologice Cod Galben și Portocaliu

04 Jan 2024 798