Meteo, 26 iulie ​Constanța, sub avertizări cod galben de vânt și de caniculă! Valul de căldură va persista pe litoral

foto: Primăria ConstanțaConstanța, sub avertizări cod galben de vânt și de caniculă!  
 
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a anunțat prelungirea codului galben de vânt la Constanța. Până mâine la ora 10:00, în Constanța, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Acestea se vor manifesta prin intensificări ale vântului (cu rafale, în general de 55-70 km/h), vijeli puternice, fecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp). 
 
Totodată, până mâine, meteorologii mențin codul galben de caniculă. Valul de căldură va persista pe litoral, unde disconfortul termic este ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) atinge și depășește pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se situează, în general între 30 și 34 de grade. , transmite Primtăria Municipiului Constanța prin intermrediul unui comunicat oficial. 
 
În această perioadă, Direcția Generală Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța asigură: stropirea cu apă a bulevardelor și străzilor principale, în special în locurile aglomerate pentru menținerea umidității aerului, stropirea spațiilor verzi din parcuri pentru menținerea umidității aerului, executarea dezinsecțiilor și dezinfecțiilor pe teritoriul municipiului, precum și asigurarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar și posturi de prim ajutor.   
 

În sprijinul constănțenilor intervin și farmaciile din municipiu. Oamenii se pot răcori și hidrata în incinta acestora și în mare parte dintre ele, conform tabelului atașat, beneficiază gratuit și de măsurarea tensiunii arteriale., a mai punctat sursa citată.  

De asemenea, constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: 
 
  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055 
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922 
  • Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271. 


Citește și:

 Vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Vor fi nopți tropicale!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vremea azi și mâine la Constanța. Anunțul meteorologilor

06 Mar 2024 726

Știri Constanța azi Prognoza meteo s-a adeverit. Ninge și e ger la Constanța (FOTO+VIDEO)

09 Jan 2024 2430

Ceața de la trecerea dintre ani a estompat spectacolul cu artificii (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jan 2024 1711

Incident nefericit în Constanța Un copac a căzut peste o mașină pe strada Dragoslavele (FOTO+VIDEO)

04 Nov 2023 2542

Efectele Codului Galben de vreme rea de la Constanța. Copaci și stâlpi de electricitate căzuți, dar și mașini avariate

04 Nov 2023 1337

Meteo Constanța azi Constanța, sub avertizare cod galben de vânt! Cât este valabilă atenționarea

28 Oct 2023 1144

Vremea în Dobrogea, azi, 19 octombrie

19 Oct 2023 933

Vremea la Constanța Cod Galben de vânt la Constanța! Cât durează atenționarea meteo

08 Oct 2023 2282

Vremea în Dobrogea, azi. Temperaturi la malul mării

05 Oct 2023 841

Meteo Constanța azi Constanța, sub avertizare cod galben de vânt!

26 Sep 2023 894

Cum va fi vremea în Dobrogea la final de septembrie și început de octombrie. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

25 Sep 2023 1033

Vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Vor fi nopți tropicale!

24 Jul 2023 1239

Atenționare meteo! Cod Portocaliu de caniculă la Constanța! Recomandări pentru zilele caniculare

22 Jul 2023 1158

Vremea azi, în Dobrogea. Ce spun meteorologii

30 Apr 2023 1103

Imagini de la malul mării. Valuri spectaculoase, azi, la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Jan 2023 2649