UPDATE. Meteo. Ieri a fost cum a fost. Să vedeţi astăzi. Ger, vânt puternic, zăpadă viscolită

Ieri când anunţau meteorologii că va ninge, chiar puternic în judeţele Constanţa şi Tulcea, şi că va fi viscol, puţini au fost cei ce au crezut.
 
Şi totuşi a fost. Traficul a fost îngreunat în judeţul Constanţa, pe atostrăzile şi drumurile naţionale din zona Dobrogei, şi nu numai, au fost blocaje şi chiar întreruperi cauzate de desele accidente, unele chiar grave.
 
Au fost copaci căzuţi peste maşini şi câte alte astfel de nenorociri.
 
Nici azi nu va fi mai bine, mai ales dacă ţinem seama că la ora asta, până la 08.00 cel puţin, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting, valabilă pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, unde se înregistrează intensificări ale vântului care ating la rafală 55 - 75 km/h, cu cele mai mari viteze pe litoral și în deltă.

 
Totodată ANM a emis o informare valabilă până mâine la ora 10.00,  perioadă în care vor fi intensificări ale vântului și local zăpadă spulberată în sud-estul teritoriului, vreme deosebit de rece în toată țara
 
În intervalul menționat în sud-estul teritoriului vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h, temporar în jur de 60 km/h, spulberând zăpada depusă, mai ales în cursul nopții și pe parcursul zilei de astăzi.
 
 Vremea va deveni deosebit de rece în toată țara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în special în nordul, nord-estul și centrul țării.
 
Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii. 

UPDATE. ora 8.00


Meteorologii au emis o avertizare now casting cod galben valabilă în intervalul ora 8:00 până la ora 11:00


Potrivit ANM, în județul Constanta: Constanța, Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Cogealac, Nicolae Bălcescu, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Castelu, Poarta Albă, Limanu, Albești, Mihai Viteazu, Ciocârlia, Amzacea, Pecineaga, Istria, Mereni, Săcele, Costinești, Comana, Bărăganu, Mangalia, județul Tulcea: Murighiol și județul Tulcea: zona de litoral se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală 55 - 70 km/h. 

UPDATE. ora 11.00

Meteorologii au emis o avertizare now casting cod galben valabilă în intervalul ora 11:00 până la ora 17:00. Potrivit ANM, în județul Constanta: zona de litoral și în județul Tulcea: zona de litoral se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăși la rafală viteze de 55 - 65 km/h. 

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ger năprasnic Avertizare Cod Portocaliu de vreme severă. Nu este glumă. Școlile sunt închise, azi, la Constanța. Cine a stabilit măsura

26 Feb 2018 5528

Fotoreportaj Portul Turistic Tomis, sub vraja iernii, a gerului și a gheții (foto+video)

10 Jan 2017 7516

Imagini de poveste cu Marea Neagră, atinsă de gerul năpraznic (video)

09 Jan 2017 5374

7 ianuarie 2015 Ger năprasnic în județul Constanța

07 Jan 2015 2322

Detaliile meteorologilor Județul Constanța va fi lovit, de azi, de un ger năprasnic, accentuat de vântul puternic

06 Jan 2015 2763