Meteo Valori termice mai crescute decât în mod obişnuit, în noaptea de Înviere. Cum va fi vremea pe litoral

Vremea de Paște, foto: Pexels

În noaptea de sâmbătă, 23 aprilie, temperaturile minime se vor situa între 3 și 11 grade, valori pozitive, ceea ce înseamnă o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, potrivit directorului Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.  

În ceea ce privește vremea pe litoral în noaptea de Înviere, potrivit meteorologului, valorile se vor situa în jurul a 5-6 grade. 

„Este posibil să consemnăm ploi de scurtă durată şi descărcări electrice doar în zona montană şi izolat în partea de sud est a ţării", a spus şefa ANM, în cadrul unei intervenții pentru Antena 3. 

Totodată, duminică, 24 aprilie, vremea va fi deosebit de caldă în toate regiunile, iar valorile vor fi în creșterere față de astăzi - 17 până la 26 de grade, cu 24-25 de grade în Capitală. 

Și prima parte a săptămânii viitoare va fi caracterizată de temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit, luni, 25 aprilie, vom putea consemna valori de până la 27 de grade în Muntenia și sudul Moldovei, însă vorbim și de perioade de instabilitate atmosferică în care aversele ar putea avea caracter torențial și să fie însoțite de descărcări electrice și izolat intensificări ale vântului. 









 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANM Meteorologii anunță iar o răcire a vremii. Cum va fi în Dobrogea în perioada 6-19 mai 2024?

06 May 2024 195

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

04 May 2024 2572

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 691

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 526

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie - partea a doua - ziua 10. 3 mai 2024. Natura arată mai frumoasă ca niciodată

03 May 2024 338

OMD Mamaia Concertul din această seară cu Lidia Buble și Misha a fost anulat – Iată noul program

02 May 2024 775

Cum va fi vremea în Dobrogea, în zilele următoare?

02 May 2024 477

Se amână Serbarea Câmpenească organizată de Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța

30 Apr 2024 490

Oficial de la ANM! Cum va fi vremea în Dobrogea de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

29 Apr 2024 794

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 519

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 613

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 788

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 273

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 949

Alertă meteo! O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa România

23 Apr 2024 796