Ne așteaptă un sfârşit de săptămână friguros, cu temperaturi scăzute

Vine frigul. Meteorologii ne anunță că ne aşteaptă dimineţi geroase în acest sfârşit de săptămână. În Bucureşti, temperaturile vor coborî chiar până la minus 4 grade Celsius, iar în depresiuni vorbim de temperaturi de până la minus 11 grade.
 
Mâine, temperaturile vor continua să scadă în cea mai mare parte a ţării. Valorile maxime vor fi mai mici decât mediile climatologice în sud şi în est, în timp ce în restul teritoriului ele se vor menţine apropaiate de normalul perioadei, chiar uşor mai ridicate în nord-vest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Aşadar, temperaturile maxime se vor situa între 8 grade în Moldova şi 16 grade în Maramureş şi în nordul Crişanei. Noaptea va fi rece în toate regiunile, cu minime preponderent negative, cu valori de la -11 grade în estul Transilvaniei, până la  6 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, exceptând extremitatea sudică şi de sud-est, unde vor fi înnorări temporare.
 
Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum şi în zona montană, apoi va slăbi în intensitate. Local se va forma brumă şi pe arii restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce ne așteaptă în primele zile din mai, în Dobrogea? Iată semnificația codurilor meteo

06 May 2024 292

ANM Meteorologii anunță iar o răcire a vremii. Cum va fi în Dobrogea în perioada 6-19 mai 2024?

06 May 2024 465

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

04 May 2024 2736

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 697

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 529

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie - partea a doua - ziua 10. 3 mai 2024. Natura arată mai frumoasă ca niciodată

03 May 2024 340

OMD Mamaia Concertul din această seară cu Lidia Buble și Misha a fost anulat – Iată noul program

02 May 2024 779

Cum va fi vremea în Dobrogea, în zilele următoare?

02 May 2024 478

Se amână Serbarea Câmpenească organizată de Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța

30 Apr 2024 491

Oficial de la ANM! Cum va fi vremea în Dobrogea de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

29 Apr 2024 797

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 519

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 615

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 790

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 273

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 950