Prognoza meteo. Vreme deosebit de caldă în toată țara. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare anunță vreme deosebit de caldă dar și ploi izolate.

LUNI. Vremea se va menţine deosebit de caldã pentru aceastã perioadã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate în zonele montane şi submontane şi în centrul teritoriului unde local, mai ales dupã orele prânzului, vor fi averse şi descãrcãri electrice, precum şi în regiunile sud-estice unde astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse. Noaptea înnorãri şi ploi vor fi în partea de nord-vest a ţãrii. Izolat cantitãţile de apã vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte şi, de scurtã duratã, şi în restul zonelor, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 4...6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 15...16 grade în Dealurile de Vest.

MARȚI. În majoritatea zonelor vremea va deveni în general instabilã, iar temperaturile vor fi uşor mai scãzute decât în ziua anterioarã; cu precãdere pe parcursul zilei, vor fi înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. În regiunile sudice va fi în continuare o vreme deosebit de caldã, iar fenomne asociate instabilitãţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, în special spre searã. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat cantitãţile de apã vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 28 de grade, mai ridicate în Oltenia şi Muntenia, spre 29...30 grade; minimele termice vor fi cuprinse între 8 şi 15 grade.


MIERCURI. Vremea va fi în general frumoasã şi va deveni deosebit de caldã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare mai ales dupã-amiaza la munte şi în regiunile nordice unde izolat vor fi averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 21 şi 27 de grade, iar cele minime între 7 şi 15 grade, uşor mai scãzute în depresiuni. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.

JOI. Vremea va fi în general frumoasã, iar valorile termice, în creştere faţã de ziua anterioarã, se vor situa cu mult peste cele normale la sfârşitul lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate seara şi noaptea când vor fi averse şi descãrcãri electrice local în regiunile vestice şi nord-vestice şi pe arii restrânse în centru. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri izolate, în special la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 şi 30 de grade, iar cele minime între 6 şi 15 grade.

VINERI, SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ. Vremea va fi caldã în cea mai mare parte a ţãrii. Vor fi ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice, cu caracter local la început în zonele montane, în centrul şi în sudul teritoriului, apoi mai ales în regiunile vestice.

 




 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 545

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 227

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 872

Alertă meteo! O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa România

23 Apr 2024 725

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 457

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 381

Informare meteorologică de ultimă oră! Vreme rea în Dobrogea

21 Apr 2024 845

Vreme instabilă în Dobrogea, în zilele care urmează. Anunțul meteorologilor

21 Apr 2024 579

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 699

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 421

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 374

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 687

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 592

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 491

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 726