UPDATE. Se răceşte vremea în toată ţara Cod galben de vreme severă în Dobrogea!

Avertizare meteorologică de ultimă oră! Meteorologii au emis cod galben de vreme severă începând de marţi, 23 octombrie, ora 22 până miercuri, 24 octombrie, ora 22.00.

Fenomenele vizate sunt intensificări ale vântului şi chiar ninsori viscolite în zonele montane.

La munte, îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.
     
Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie) mai ales în Carpații Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură.

În noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55...60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65...70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.
     
În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării.

Meteorologii au emis şi cod portocaliu valabil miercuri, 24 octombrie, orele 12 – 19.

Zone afectate de vîntul puternic sunt județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu;

În intervalul menționat, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu vântul va avea intensificări susținute, cu rafale în general de 80 – 90 km/h.

UPDATE Primăria Municipiului Constanța


Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că mâine, 24 octombrie, între orele  09:00-22:00, judeţul Constanța se va afla sub cod galben de vânt.

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 55-70 km/h.

Conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare, care pot fi spulberate de vânt.

De asemenea, facem apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie şi, în cazul în care situaţia o impune, să se ferească de furtună în clădiri care prezintă siguranţă.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55;
Dispecerat Serviciul Gestionare Spații Verzi – 0722.54.53.66;

Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă – 0241/48.81.66 și 0241/48.81.08.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 893

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

22 Apr 2024 243

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Unde pot fi semnalate problemele cauzat ed vreme

20 Apr 2024 539

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 644

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

18 Apr 2024 407

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 780

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 497

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 742

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1414

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 426

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 683

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 768

IGSUCod portocaliu și galben

02 Apr 2024 322

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 769

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 643