Vremea schimbă foaia! Meteorologii anunță vânt, ploi și o răcire accentuată

foto: Pexels Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme rea.

Conform specialiștilor ANM, începând de luni dimineață (27 martie), de la ora 06:00 și până miercuri seară (29 martie), la ora 21:00 vremea se va răci semnificativ! 

 „În intervalul menționat, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, iar din a doua parte a nopții de luni spre marți (27/28 martie) îndeosebi în jumătatea de nord se vor semnala precipitații mixte (măzăriche, lapoviță și ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă.

Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45…65 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare. Marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă sau îngheț la sol. 

În sud-estul teritoriului în seara zilei de luni (27 martie) vor fi averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și posibil căderi de grindină”, se arată în informarea ANM.


Cod Galben în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Dobrogea și în estul Munteniei 

Specialiștii în meteo au emis și o avertizare de tip Cod Galben, valabilă în intervalul 27 martie, ora 06.00 – 27 martie, ora 23.00.

Fenomenele vizate sunt intensificări ale vântului.

 

În intervalul menționat, local și temporar în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Dobrogea și în estul Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55...65 km/h. În zona montană înaltă (în general la altitudini mai mari de 1700 m), rafalele vor depăși 80...90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea semnificativă a vizibilității., informează ANM. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 525

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 223

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 870

Alertă meteo! O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va traversa România

23 Apr 2024 725

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 455

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 379

Informare meteorologică de ultimă oră! Vreme rea în Dobrogea

21 Apr 2024 843

Vreme instabilă în Dobrogea, în zilele care urmează. Anunțul meteorologilor

21 Apr 2024 579

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 698

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 420

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 374

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 687

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 592

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 490

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 726