Întâlnirea ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale de la Cernăuţi, în cadrul vizitei din Ucraina

Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr efectuează o vizită la Cernăuţi, în Ucraina, în perioada 9 - 10 mai 2015.

În cadrul acestei vizite, oficialul român a avut, astăzi, 10 mai, o întrevedere cu viceguvernatorul Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi,  Ruslan Senciuk,  cu primarul oraşului Cernăuţi,  Kaspruk Oleksey, şi cu un reprezentant al Consiliului regional Cernăuţi.
Ministrul delegat a amintit ca membrii comunităţii româneşti din Odesa au fost primii care au condamnat anexarea ilegală a Crimeei,  anexare considerată ilegală şi contrară normelor de drept.

  Totodată, în contextul în care România a fost primul stat al UE care a ratificat Acordul  de asociere al Ucrainei cu Uniunea Europeană,  oficialul român şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia în care Mircea Druc, cetăţean român, a fost împiedicat să îşi continue călătoria la intrarea în Ucraina.  Totodată,  Angel Tîlvăr a subliniat importanţa pe care libertatea presei o are în condiţiile libertăţii de circulaţie şi accesului neîngrădit al jurnaliştilor la evenimentele pe care le consideră relevante. În acest context , ministrul delegat a solicitat punctul de vedere al oficialilor cu care s-a întâlnit,  în ceea ce priveşte situaţia menţionată.

Demnitarul român şi-a exprimat dorinţa că mesajele pozitive de la nivel înalt să fie preluate de administraţiile locale,  care sunt importante în planul de reforme care are ca rezultat şi continuarea sprijinului internaţional pentru Ucraina.  Ministrul delegat a amintit şi Acordul de mic trafic de frontieră,  semnat pe 2 octombrie 2014 de prim-miniştrii din Ucraina şi România, care va intra în vigoare în mai 2015 şi va aduce beneficii concrete pentru aproximativ 2 milioane de  cetăţeni.

A fost, totodată, menţionată şi păstrarea identităţii etnice, lingvistice şi religioase a comunităţilor tradiţionale de români, ca unul dintre obiectivele fundamentale ale statului român.  În acest sens,   ministrul  delegat a solicitat sprijin autorităţilor în ceea ce priveşte acţiunile pe care mediul asociativ şi comunităţile le organizează, în aşa fel încât  promovarea relaţiilor dintre România  şi Ucraina să se transpună şi la nivelul acestora.

Pe lângă problemele legate de folosirea limbii române în sistemul de educaţie şi unificarea programei şcolare, ministrul delegat a solicitat sprijin autorităţilor locale şi regionale de la Cernăuţi pentru derularea proiectului DPRRP - MAE vizând reabilitarea Casei Aron Pumnul,  un loc cu valoare simbolică specială pentru românii de pretutindeni.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE de vineri, 17 mai 2024, vă semnalăm

17 May 2024 103

MAERepublica Franceză – Stare de urgență în Noua Caledonie

17 May 2024 106

Ministerul Afacerilor Externe a început distribuirea materialelor necesare votării către secțiile de votare organizate la alegerile pentru Parlamentul European

17 May 2024 146

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

16 May 2024 353

MAEConsultările secretarului de stat Traian Hristea cu reprezentanți din cadrul Ministerului Afacerilor Externe belgian

16 May 2024 213

MAE Ghid destinat alegătorilor care doresc să voteze la secțiile de votare organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European

16 May 2024 313

MAEDin Agenda de lucru a MAE de miercuri, 16 mai 2024, vă semnalăm

16 May 2024 235

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot

15 May 2024 268

MAEDin Agenda de lucru a MAE de miercuri, 15 mai 2024, vă semnalăm

15 May 2024 227

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone)

14 May 2024 244

MAE Atenţionare de călătorie pentru Ungaria! Ce trebuie să știe românii care merg acolo

14 May 2024 376

MAE Atenționare de călătorie pentru Bulgaria - restricții de circulație la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

13 May 2024 477

MAE organizează sute secții de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024

11 May 2024 449

Atenţie dacă mergeți în Suedia! Va fi reintrodus controlul la frontiera internă de stat

08 May 2024 533

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 342