Întrevederea ministrului Teodor Baconschi cu primarul general al oraşului Ulm, Ivo Gönner

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi a avut astăzi, 6 februarie 2011, o întrevedere cu primarul general al oraşului Ulm, Ivo Gönner.

Discuţiile s-au concentrat asupra Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, având în vedere interesele convergente ale României şi ale land-ului Baden-Württemberg pentru promovarea acestei iniţiative de cooperare regională la nivel european.

Mă bucur că, după ce a separat Europa în două, Dunărea uneşte din nou Pădurea Neagră cu Marea Neagră, Ulm cu Sulina. Trebuie acum să găsim modalităţile adecvate ca Strategia UE pentru Regiunea Dunării să devină un real succes. Avem nevoie de un dialog constant între autorităţile guvernamentale, locale şi regionale, mediul privat şi societatea civilă. Iată de ce, după Bruxelles şi Bucureşti, mă aflu la Ulm pentru a participa, pentru a treia oară în această săptămână, la un eveniment dedicat Strategiei Dunării", a declarat ministrul Teodor Baconschi.

Ministrul Baconschi şi primarul general al oraşului Ulm au încurajat mediile de afaceri din cele două ţări să îşi diversifice contactele economice, astfel încât să beneficieze din plin de oportunităţile oferite de Strategie.„Dunărea poate reprezenta motorul economic al Europei Centrale. Pornind de la acest deziderat, am organizat anul trecut, la Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia Steinbeis - Baden-Württemberg, un forum economic dedicat mediului de afaceri din statele riverane Dunării. Intenţionăm ca şi în cursul acestui an să organizăm două evenimente economice similare şi contăm pe o participare substanţială a landului Baden-Württemberg", a adăugat şeful diplomaţiei române.

Primarul oraşului Ulm, Ivo Gönner, l-a asigurat pe ministrul român de întreaga disponibilitate de cooperare cu autorităţile locale române, în contextul în care oraşul Ulm a găzduit la începutul anului trecut prima conferinţă dedicată procesului de consultare publică privind Strategia UE pentru Regiunea Dunării.

Ivo Gönner a subliniat, între altele, importanţa îmbunătăţirii calităţii apei în statele riverane, astfel încât fiecare oraş să dispună de propriul sistem de epurare a apei. „Trebuie să ne propunem construirea unui spaţiu dunărean al prosperităţii", a conchis primarul Ivo Gönner.

În cursul acestei după-amiezi, ministrul Afacerilor Externe va vizita Muzeul Central al Şvabilor Dunăreni, ultimul eveniment pe agenda acţiunilor desfăşurate în marja participării, în perioada 4-6 februarie 2011, la Conferinţa pentru politici de securitate de la München.

Informaţii suplimentare

La 3 februarie 2011, comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, a anunţat, la Budapesta, ţările şi landurile care vor coordona domeniile de acţiune prioritare ale Strategiei UE pentru regiunea Dunării..Fiecare dintre statele riverane va avea responsabilitatea coordonării unor domenii prioritare (maximum trei domenii prioritare pentru fiecare ţară din regiune).

României îi revine, astfel, coordonarea activităţilor aferente următoarelor domenii prioritare: respectiv: transporturi fluviale (împreună cu Austria), turismul şi cultura (împreună cu Bulgaria) şi gestionarea riscurilor generate de fenomene extreme (împreună cu Ungaria).

Lansarea domeniilor prioritare ale Strategiei, a fost anunţată la 3 februarie 2011 şi în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat, alături de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea şi ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Boagiu.

Informaţii suplimentare privind Strategia UE pentru Regiunea Dunării, sunt disponibile pe site-ul MAE: http://www.mae.ro/strategia-dunarii, dar şi site-ul Comisiei Europene,respectiv: http://ec.europa.eu/romania/news/coordonatori_strategie_dunare_ro.htm.

Bucharest Business Forum s-a desfăşurat în perioada 18-19 octombrie 2010, fiind un eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu World Trade Institute Bucureşti şi Fundaţia Steinbeis - Baden - Württemberg. Forumul s-a adresat cu precădere mediului de afaceri din România şi din celelalte state riverane Dunării, reprezentanţilor societăţii civile, federaţiilor şi sindicatelor din sectoarele de activitate vizate. Evenimentul şi-a propus să creeze şi să dezvolte reţele pentru arii prioritare de afaceri, care să poată fi explorate în cadrul pilonului 3 (dezvoltare economică şi socială) al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 806

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1358

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 365

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 381

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1806

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 659

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1012

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 966

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 639

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 810

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 679

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 928

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1549

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 814

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 558