MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil

22 noiembrie 2023
 
Comunicat de presă
Întrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil
 
Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut miercuri, 22 noiembrie 2023, la sediul MAE, o întrevedere cu președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil, aflat în vizită la București, însoțit de o delegație a Camerei Superioare a Parlamentului de la Praga.
În cadrul discuțiilor, ministrul Luminița Odobescu a exprimat satisfacția față de nivelul foarte bun al relației româno-cehe, reflectat de ritmul dinamic al contactelor politice, fundamentat pe legătura tradițională de prietenie și solidaritate dintre cele două state, precum și pe cooperarea strânsă la nivelul UE și NATO.
De asemenea, ministrul român a evidențiat faptul că atât comunitatea românească din Republica Cehă, cât și minoritatea cehă din România aduc în mod constant valoare adăugată și substanță relației bilaterale, prin aprofundarea legăturilor interumane speciale, cu rădăcini istorice solide. În context, a salutat sprijinul autorităților cehe pentru menținerea vie a memoriei ostașilor români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, în luptele de eliberare a Cehoslovaciei.
Ministrul Luminița Odobescu a adresat, totodată, mulțumiri pentru sprijinul ferm al Republicii Cehe, atât pentru demersurile României care vizează aderarea la spațiul Schengen, cât și pentru aderarea la OCDE.
Referitor la agenda europeană, cei doi interlocutori au exprimat sprijinul pentru avansarea politicii de extindere a UE, în relație cu Balcanii de Vest și cu partenerii estici – Ucraina, Republica Moldova, Georgia. A fost, de asemenea, evidențiată similitudinea abordărilor în ceea ce privește politica europeană în domeniul energiei.
Schimbul de opinii al celor doi oficiali a vizat, totodată, teme de interes central ale agendei de securitate, cum ar fi situația de securitate din Israel și Fâșia Gaza, precum și sprijinul ferm al României și Republicii Cehe pentru Ucraina și Republica Moldova.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.