MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

23 aprilie 2024
 
Comunicat de presă
Participarea secretarului de stat Ana Tinca la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE
 
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca a participat luni, 22 aprilie 2024, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Luxemburg.
Agenda reuniunii a inclus agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu și evoluțiile din Sudan. 
Discuțiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei au avut loc în continuarea abordării temei la Consiliul European extraordinar (17-18 aprilie 2024) și au vizat sprijinul UE pentru Ucraina, în special nevoia urgentă de a furniza asistență militară. Schimbul de opinii a avut loc cu participarea miniștrilor afacerilor externe și cei ai apărării din statele membre UE. La reuniune au intervenit miniștrii ucraineni de externe, Dmytro Kuleba, respectiv al apărării, Rustem Umerov, prin video-conferință, pentru a prezenta evoluțiile din teren și cele mai stringente nevoi ale Ucrainei.
Secretarul de stat român a reiterat nevoia continuării sprijinului multidimensional pentru Ucraina și a reiterat susținerea pentru menținerea presiunii asupra Rusiei, prin consolidarea sancțiunilor. A subliniat importanța unui calendar ambițios și predictibil pentru aderarea la UE a Ucrainei, alături de Republica Moldova. A evidențiat, de asemenea, importanța Mării Negre și nevoia unei abordări strategice a UE pentru regiune.
Referitor la situația din Orientul Mijlociu, discuțiile au abordat situația dificilă din regiune, cu accent pe criza din Fâșia Gaza și acțiunile destabilizatoare ale Iranului. Secretarul de stat Ana Tinca a subliniat importanța eforturilor pentru dezescaladare și nevoia de continuare a demersurilor pentru soluționarea crizei din Fâșia Gaza, în special încetarea focului, eliberarea necondiționată a tuturor ostaticilor israelieni, facilitarea accesului la asistență umanitară a populației palestiniene din zonă și reluarea procesului politic bazat pe soluția celor două state. 
În continuarea reuniunii CAE, secretarul de stat pentru afaceri strategice a participat la prima ediție a Forumului la nivel înalt pentru securitate regională și cooperare între UE și Consiliul de Cooperare al Golfului. Discuțiile s-au axat pe situația de securitate din Orientul Mijlociu. Oficialul român a exprimat susținerea pentru soluționarea crizei din Fâșia Gaza si a subliniat necesitatea asigurării libertății  de navigație în Marea Roșie. A susținut aprofundarea dialogului dintre UE și Consiliul de Cooperare al Golfului, cu reliefarea obiectivului comun de apărare a ordinii internaționale bazate pe reguli și de respectare a dreptului internațional.
În marja participării la reuniunea Forumul la nivel înalt, secretarul de stat Ana Tinca a avut o întrevedere bilaterală cu Reem Al Hashimy, ministrul de stat pentru cooperare internațională al Emiratelor Arabe Unite. Cu această ocazie, au fost evocate rezultatele foarte bune ale vizitei prim-ministrului României în Emiratele Arabe Unite (18-19 aprilie 2024) și a fost reiterat angajamentul ambelor părți pentru avansarea cooperării bilaterale. De asemenea, au fost abordate teme de actualitate de pe agenda europeană și interesul comun pentru avansarea dialogului și cooperării între UE și Emiratele Arabe Unite.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 18 aprilie 2024, vă semnalăm

18 Apr 2024 346

MAEParticiparea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca la a doua ediție a Conferinței privind securitatea Mării Negre de sub egida Platformei Crimeea

17 Apr 2024 287

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 380

MAEParticiparea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca la vernisajul expoziției organizate de Ambasada Republicii Polone la București, „Polonia – 25 de ani în NATO”

15 Mar 2024 497