MAEPrimirea de către secretarul de stat Traian Hristea a ambasadorului agreat al Republicii Populare Democrate Laos în România

4 decembrie 2023
 
Comunicat de presă
Primirea de către secretarul de stat Traian Hristea a ambasadorului agreat al Republicii Populare Democrate Laos în România, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare
 
Secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea a avut luni, 4 decembrie 2023, o întrevedere în sistem VTC cu ambasadorul agreat, nerezident, al Republicii Populare Democrate Laos, Mayboua Xayavong, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.
În cadrul întrevederii, secretarul de stat Traian Hristea a exprimat interesul părții române pentru dinamizarea dialogului bilateral, cu accent pe aprofundarea cooperării sectoriale – în domenii precum educația, în special învățământ superior sau securitatea cibernetică. A subliniat utilitatea continuării colaborării în plan multilateral, inclusiv în cadrul oferit de cooperarea UE-ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est), având în vedere inclusiv faptul că Laos va exercita președinția ASEAN în 2024.             
Ambasadorul agreat al Republicii Populare Democrate Laos a prezentat succint prioritățile mandatului său, în cadrul căruia va urmări promovarea cooperării cu România pe multiple dimensiuni, cu precădere în domeniile economic, educație, respectiv securitate cibernetică.
Oficialul român a transmis succes noului ambasador și l-a asigurat de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe pentru îndeplinirea obiectivelor mandatului său.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 290

MAEDin Agenda de lucru a MAE

05 Dec 2023 515

MAE Primirea de către secretarul de stat Traian Hristea a reprezentanților Grupului statelor membre ale Organizației Cooperării Islamice (FOTO)

02 Nov 2023 737

MAE Primirea de către secretarul de stat Traian Hristea a ambasadorului agreat al Argentinei la București, Carlos Alejandro Poffo, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare

13 Oct 2023 943

MAEDin Agenda de lucru a MAE de miercuri, 11 octombrie 2023

11 Oct 2023 573

MAE Primirea de către secretarul de stat Traian Hristea a reprezentanților Biroului ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC)

24 Sep 2023 557

MAEDin Agenda de lucru a MAE

24 Aug 2023 486

MAEPrimirea de către secretarul de stat Traian Hristea a viceministrului afacerilor externe al Ucrainei, Oleksandr Bankov

30 May 2023 655